Aşadar, o influenţă, o poveste şi o amintire. În anii 2006-2008, în care Aradul mi-a fost gazdă şi, nu o dată, chiar decor însufleţit al încercării de a înţelege viaţa, am simţit că oraşul are, încă are, un destin care a rămas dator unui personaj. Cel care a construit o legendă, o legendă care rămâne în picioare şi azi, şi probabil pentru totdeauna. Se numeşte Francisc Neuman.
În anii pe care i-am amintit căutam să refacem o istorie a echipei UTA, să luăm povestea de la începutul şirului de amintiri, imagini şi fotografii alb-negru. Aşa am ajuns la doamna Theea Haimovitz, o orădeancă senzaţională, cu triplă cetăţenie, română, israeliană şi americană, trăitoare în Statele Unite, parcă în Seattle şi New York, dar şi în Tel Aviv. La Arad, când venea „la origini”, avea casa ei, casa prietenelor din liceu. Ori hotelul Astoria, unde era şi sediul clubului, în care Nicolae Bara, patronul, încerca să pună pe rol destinul unei echipe care scrisese istoria fotbalului la capitolul cu sânge albastru.
Am găsit-o „pe surse”, cum se spune, pe doamna Theea, prin intermediul Ambasadei Israelului. Aflasem din Arad că există o doamnă care l-a cunoscut pe Andrew, fiul lui Francisc Neuman,baron, patron al echipei UTA şi, în general, a tot ce era puternic şi valoros în Aradul primei jumătăţi a secolului trecut.
Ne întâlnim cu doamna Theea, o prezenţă fermecătoare şi o femeie superbă, proprietara unei firme de cosmetice pe bază de plante, şi într-adevăr prindem firul poveştii. Familia Neuman vine în România undeva pe la 1850. Prima dovadă a prezenţei ei în Arad e din 1851, când fraţii Neuman apar ca deţinători ai fabricii de spirt şi drojdie.
Mai târziu, în primăvara lui 2007, doamna Theea ne pune în legătură cu Dionisie Piros, un profesor pensionar, membru al Comunităţii Evreieşti din Arad, un intelectual de mare fineţe, om care în tinereţe, puşti de liceu fiind, fusese martor direct al multora dintre actele celui care a inventat UTA. Şi asta pentru că este fiul directorului economic (contabilul-şef, dacă vreţi!) al tânărului magnat.
Aşa aflăm povestea mai departe. În 1862 fraţii Neuman, care părăsiseră Galiţia din cauza pogromurilor anti-evreieşti, nu puţine la început de secol XIX, de curând stabiliţi în Imperiul Austro-Ungar, sunt menţionaţi în arhiva Primăriei Arad ca deţinători ai unei mori cu abur care măcina grâu şi dădea „o bună făină”.
Sunt trei: Adolf, Daniel şi Samuilă Neuman. Fiecare dintre ei are la rându-i câte un băiat: Adolf Junior, Alfred, respectiv Carol. Din 1913 Împăratul de la Viena decide ca Adolf Neuman şi fiul său Adolf Junior, ca şi fratele Daniel să primească titlul de baron al Imperiului pentru faptele deosebite în sprijinul comunităţii lor. Doar 27 de familii de origine evreiască din Imperiu au primit acest titlu nobiliar, ceea ce însemna cu adevărat un cerc foarte restrâns.
În fine, intrăm în secolul fotbalului. După ce în Europa mişcările de extremă dreapta antisemite se înmulţesc, iar regimurile fasciste se instalează în Italia lui Mussolini, în Spania generalului Franco şi mai ales în Germania cancelarului Adolf Hitler, Carol Neuman emigrează în Statele Unite. Nepotul său, Alfred, fiul baronului Daniel Neuman, rămâne la conducerea familiei şi a afacerilor ei. Alfred are trei copii, doi băieţi, Eduard şi Francisc şi o fată, Maria. Eduard, mai mare, primeşte să se ocupe de fabrica de spirt, prima afacere a celor din neam. Saga familiei spune că, înainte de a pleca la New York, Carol îl trimite pe nepotul său, Francisc, în care vede cel mai întreprinzător spirit al Neuman-ilor, la Londra, să studieze ingineria textilă în locul în care fusese ea inventată.
Acolo, Francisc descoperă prima iubire a vieţii sale. Este ca şi el, de origine nobiliară şi are pe emblemă desenat un tun. Se numeşte Arsenal Londra şi e echipa cartierului Highburry, acolo unde tânărul baron - are 22 de ani! - se înscrie între cei mai statornici suporteri. Etapă de etapă, Francisc este în tribuna lui Arsenal, dar studiile au o încheiere,ca toate în viaţă. Se întoarce la Arad, în România, ţara lui. Din 1935 preia toate afacerile familiei, inclusiv fabrica de spirt a fratelui său, Eduard.
Oraşul îşi schimbă arhitectura, marile clădiri şi bulevarde sunt construite după gustul marelui baron. Prezidează toate comitetele de conducere, îşi pune oamenii să se ocupe de tot. Îi plac femeile frumoase, pe care le emoţionează prin generozitate. Plimbările amoroase trec întotdeauna pe la magazinele cu bijuterii scumpe şi blănuri elegante. Ca absolvent al Liceului romano-catolic din Arad, nu uită să doneze sume uriaşe instituţiei de învăţământ.
Dar în viaţa lui sunt doar fotbalul şi fabrica. El este născut în 1910, iar uzina de textile a fost înfiinţată de unchiul său, Carol, în 1909. Sunt, aşadar, cam de o seamă. De altfel, înainte de a pleca în SUA, Carol îl trimite pe Francisc în fabrică, să lucreze cot la cot cu muncitorii. Fără a împrumuta şi severitatea extremă a unchiului său, atunci când UTA va exista şi va fi campioană, tânărul baron va proceda la fel: Petschovschi, Bonyadi sau Mercea erau văzuţi, nu o dată, muncind cot la cot cu textiliştii.
