Suntem, nu doar din punctul de vedere al fotbalului, în Uniunea Europeană. Sigur că, politic și social vorbind, una este U.E.F.A și cu totul altceva este U.E., dacă acceptați această timidă încercare a unui joc de cuvinte, dar apartenența României și, implicit, a fotbalului nostru la marea familie a “bătrânului continent” este limpede și nu de ieri, de azi. Dimpotrivă, influența europeană este una de lungă durată, și mă opresc aici cu considerațiile extra-sportive, pentru că alta este tema editorialului de față. Sau, cel puțin, așa sper. Fotbalul românesc își are rădăcinile în fotbalul occidental, fie și pentru simplul fapt că studentul Mario Gebauer a adus în țară, de la Viena, ori din Elveția, de la Berna, prima minge și știința acestui fabulos joc, încă din secolul 19, undeva între anii 1895-1899, după unele surse. Lucrurile, aici, oricum, nu sunt foarte clare.
Sigur, e importantă cronologia dezvoltării acestui sport, dar nu în ea se susține esența acestui comentariu. Vreau să spun că sincronizarea cu valorile fotbalului european a fost dintotdeauna, poate mai puțin în anii “obsedantului deceniu”, vorba lui Marin Preda, asta ca să revin o clipă pe tărâmul social-politic, o constantă a creșterii fotbalului nostru. Chinezul și Ripensia Timișoara, Venus, Rapid și Juventus București, U.D. Reșița, CFR și Universitatea Cluj, Colțea Brașov, CA Oradea, Rovine-Grivița și Craiu-Iovan Craiova, UTA Arad, Unirea Tricolor sau Carmen, din Capitală, plus încă foarte multe alte mari cluburi din perioada anilor ‘20-‘30, și până spre jumătatea anilor ‘40, până la căderea Monarhiei și instaurarea regimului comunist la noi în țară, au preluat modelul de dezvoltare occidental și, în special, britanic, lesne de înțeles, desigur, de ce…
Dacă admitem vorba celebrului naturalist francez Buffon, cum că “le style c’est l’ homme meme”, adică, în traducere, “Stilul e omul însuși”, putem extrapola în a spune că pentru noi “fotbalul e stilul însuși”. Jucăm în Europa, evoluăm, gândim, prin urmare, european. Pasăm, discutăm, polemizăm, ne înțelegem european, adică în termenii unei anumite civilizații. Acceptăm și promovăm dialogul, pentru că fotbalul nu există doar pe teren. Cultivăm anumite coordonate de dezvoltare și o facem într-un spațiu bine definit.
Nu întotdeauna, din păcate. Dar despre sincronizarea cu fotbalul european mai sunt multe de spus și, mai cu seamă, de făcut. Ceea ce era și de demonstrat, și de urmărit.
Poate într-un viitor editorial.
