Mari scriitori ai lumii au fost pasionați de sport, l-au practicat, au încercat și de multe ori au reușit să-i compună o anumită poveste, dincolo de datele concrete ale unei competiții sau al unei experiențe personale. Albert Camus a fost portar, se pare că de un deosebit talent, înainte de a fi “omul revoltat”, laureat cu Premiul Nobel pentru literatură. Nu e singurul scriitor de geniu îndrăgostit de fotbal. La noi, “cronicile afurisite” ale maestrului metaforei, Fănuș Neagu, articolele, pe care le-am redescoperit recent, ale lui Teodor Mazilu, sau romanele lui Eugen Barbu, și el fotbalist în tinerețe, între care “Unsprezece” rămâne un punct de referință, sunt punți între fotbal și anumite genuri ale literaturii. Ion Băieșu, Adrian Păunescu au scris ani îndelungați despre pasiunea numită fotbal, iar ziariști excepționali, ca Ioan Chirilă și Radu Cosașu au făcut din sport o cale de exprimare proprie, reușind să creeze un univers emoționant și mereu căutat de fani, indiferent de generație.
S-a scris mult despre fotbal și se scrie formidabil și astăzi. Genialul creator uruguayan Eduardo Galeano, poate cel mai important nume al Americii de Sud și nu numai în publicistica sportivă, dar care avea fotbalul drept subiect central mai întotdeauna, susținea că nimic nu e mai copleșitor în viață decât o înfrângere nedreaptă după un meci pe care ai fi meritat să-l câștigi. Deși, mi-aș permite să adaug eu, totul în viață este despre victorii. Sau aproape totul. Înfrângerea e doar un amănunt.
“Deluge des mots sur un desert d’ idees”, adică, în traducere liberă, “un potop de cuvinte peste un pustiu de idei”. Exprimarea îi aparține filosofului Helvetius și poate fi rezumată astfel: o idee limpede în câteva cuvinte! Așa mi se pare că reușește fotbalul să pătrundă într-o lume, cea a literaturii, care îl acceptă ca experiență de viață, dar și ca valoare capabilă să genereze subiecte, emoții și chiar o intrigă deosebită.
Helvetius ia poziție împotriva unei frazeologii prolixe, sub care se ascunde lipsa de gândire și goliciunea de spirit. Ei bine, în opinia mea, fotbalul aduce substanță cuvintelor, narațiunea de pe gazon, dacă mă pot exprima astfel, se vede prin ochii și prin talentul scriitorului drept una care nu păcălește, are idee, are suspans și nu necesită prea multe cuvinte pentru a fi înțeleasă. Fotbalul e, de multe ori, literatură. Nu întâmplător se spune, și am auzit cu toții expresia, că un anumit gol e o adevărată operă de artă, că nu știu care partidă reprezintă o capodoperă etc.
Cu ce rămânem, așadar, după această alăturare a două concepte atât de diferite, totuși? Cu un potop de cuvinte? Posibil, dar în nici unul dintre cazuri cu un deșert, cu un pustiu de idei.
