Circulă de mai multă vreme, pe rețelele de socializare și nu doar acolo, o secvență amuzantă, în care se poate vedea cum se făceau echipele la fotbal, în curtea școlii sau pe maidanele de la țară ori pe terenurile aflate în spatele blocurilor. Întreg ritualul este prezent acolo, de la tragerea la sorți a începutului de meci, “mingea sau poarta?”, până la distribuția pe posturi, cine stă între buturi, cine joacă “la pomană” etc.
Este vorba, dincolo de orice alte considerente, de foarte multă emoție în acel spațiu, lucru extrem de important atunci când încercăm să definim fotbalul ca stare de spirit, ba chiar mai mult decât atât. Iubim fotbalul pentru că ne amintim copilăria sau viceversa? În orice caz, suntem mai tineri și mai “jucători” decât azi, așa e?
La urma urmei, nici nu are prea mare importanță răspunsul la această întrebare…
Esențial este altceva, și anume unde ne situăm noi în raport cu aceste emoții din trecut.
Judecăm fotbalul ca pe o chestiune de suflet, ca pe una de marketing social sau nici una, nici alta, acceptăm fotbalul ca pe o secvență de viață, pur și simplu, fără a-i da alte conotații? Indiferent care e realitatea, adevărul adevărat, cum se spune, prezentul din fotbal este întotdeauna condiționat de o legătură spirituală cu rădăcini adânci în propria devenire. Iar performanța în fotbal, și nu numai, dar mai cu seamă în fotbal, ține și de o legitimare în fața propriei istorii. Pentru că fotbalul înseamnă emoție, iar cel “real” impune o anumită abordare, dincolo de trecut, desprins, dar și dependent de acesta.
Oricum ar fi, e greu. Performanța înseamnă mai mult decât implicarea emoțională, dar cred că o include, aproape întotdeauna. Fotbalul e un creator de amintiri, în definitiv.
Englezii au o vorbă, preluată, de fapt, din celebra piesă a lui Shakespeare, “Cum vă place”, unde bătrânul Will spune “all the world’s a stage”, ceea ce în traducere liberă, ar suna așa: “Toată lumea e o scenă!”. Citatul vine mereu cu versul următor al comediei, care reușește să completeze ideea: “and all the men and women merely players”, adică “și toți oamenii sunt simpli actori”! Nu este și lumea fotbalului o scenă de asemenea dimensiuni uriașe? Ba eu cred că este! Cum vă place, exact așa este și fotbalul…
În concluzie, care se impune în astfel de circumstanțe, fotbalul plus emoția pe care o generează sunt creatori atât de amintiri, cât și de…rezultate! Ceea ce nici măcar nu mai trebuie demonstrat!
