Dezvoltarea fotbalului, din toate punctele de vedere, reprezintă o realitate care nu mai trebuie demonstrată. Este o evidență nu doar a ideii de competiție în sine, dar și o dovadă a amplitudinii economice, financiare și comerciale a unui sport mai degrabă popular decât elitist, în ciuda numerelor mari în care se încadrează, indiscutabil.
Un veac și jumătate de când a fost inventat și, deja, anii, nu doar că par, dar și sunt mulți. În aceste condiții am fi tentați să credem că spirala emancipării a cuprins totul în materie de dezvoltare. Nu mai vorbim aici despre eroii fenomenului fotbal, deși poate că ar trebui să o facem, să nu ocolim subiectul. Este vorba de jucători și antrenori, cei mai vizibili și cei mai importanți, asta fără nici o îndoială.
Mileniul transformărilor globale nu putea să nu influențeze sportul-rege. De aici și recunoașterea importanței fotbalului, dar și dificultatea tragerii unei linii de bilanț.
Revenim la jucători, ale căror cote au explodat, efectiv, ca și cele ale marilor antrenori. Ce se mai poate spune, și nu s-a spus deja, despre Cristiano Ronaldo, Leo Messi, Robert Lewandovski ori Kylian Mbappe? Adevărate motoare financiare, numele mari din fotbalul mondial au impus, grație talentului, o nouă ierarhie, dincolo de cea demonstrată pe teren. Se joacă pe sume exorbitante, se cer și se impun noi “zerouri”, e limpede.
Întrebările care se impun sunt mai multe, dar măcar două rămân în grupul celor cu prioritate: până când și până unde se va escalada această spirală a premianților și, totodată, a premiaților? E vorba de un “show must go on”, la infinit?
Cel mai probabil și, pe cât se poate omenește prevedea, lucrurile nu se vor opri aici, semn că, financiar, fotbalul deține și provoacă resurse. Doar că un anume decalaj va începe să fie tot mai pregnant, între cei care, teoretic, trebuie să joace același joc.
Practic, însă, fiecare vede și joacă altceva. O solidaritate e necesară, fără doar și poate, dar mi-e teamă că e tot mai puțin posibilă. Va trebui să ne obișnuim cu această “nouă ordine mondială” determinată de mirajul gazonului și nu numai…
Secolul 20 a fost al fotbalului romantic, tehnic, și exportator de povești. Și de eroi. Ceea ce a urmat și ceea ce se vede că se întâmplă nu exclude eroul, vedeta, superstarul.
Ba, dimpotrivă, le amplifică impactul. Dar va micșora aria de răspândire a performanței.
O realitate, un adevăr cu care suntem obligați să ne obișnuim. Prețul succesului va fi plătit astfel de către toată lumea, iar triumful va fi extrem de selectiv.
În definitiv, fotbalul nu e oglinda societății?
