Vineri, 11 iunie, începe turneul final al Campionatului European de Fotbal și, în ciuda necalificării echipei noastre naționale, evenimentul ne obligă la un salut călduros. Cu atât mai mult cu cât România găzduiește o parte din el, mai exact patru partide, trei disputându-se într-o grupă care ar fi trebuit să fie a noastră, iar cea de-a patra fiind o optime de finală. Acestea sunt date tehnice, prin care fotbalul nostru rămâne ancorat într-un prezent incert din punct de vedere al performanței. Un turneu final care se anunță a fi un spectacol și trebuie tratat ca atare. În sensul în care, implicați ca gazde, noi facem parte din el.
Fotbalul românesc trebuie să găsească resurse pentru ca viitorul mare bal al fotbalului european să ne aibă între participanți, iar acest lucru poate începe chiar de astăzi. Nu putem face abstracție de o sărbătoare de la care absentăm cu tricolorii, ci, dimpotrivă, trebuie să ne implicăm, chiar dacă doar la nivel de spectatori, de organizator de competiții, ba chiar și sufletește. Fotbalul, am mai spus asta, este o chestiune de suflet și de sentiment, cel puțin în aceeași măsură în care este una de business și management. Euro 2020, pentru că aceasta este titulatura oficială, este un prilej de solidaritate, nu doar pe hârtie, ci și într-o realitate care ne-a prins din urmă. Un turneu care începe cu exact 365 de zile mai târziu, o amânare care nu poate fi trecută la capitolul înfrângeri, pentru că pandemia care a generat-o a fost învinsă.
Fotbalul profesionist din România are de învățat și din această experiență, așa cum cred că a învățat din toate cele petrecute în cea mai grea perioadă pe care, împreună, am depășit-o. Echipa națională va avea ea însăși de recuperat o sumă de amintiri atunci când va vedea desfășurarea de forțe, dar și de culori. Nu suntem pe teren, dar vom fi în tribune. Gândul care trebuie să ne facă să reușim data viitoare în demersul nostru, pleacă de aici. De la tristețea provocată de o ratare, ale cărei date le cunoaștem și pe care promitem să nu le mai repetăm. Cel puțin fotbalul profesionist din Liga I, dacă nu chiar întreg fenomenul de la noi, de la ultimul și cel mai mic lot de juniori, până la echipa națională a lui Mirel Rădoi, are acum ocazia să privească înainte cu speranță și nu înapoi cu mânie.
În definitiv, începe o mare sărbătoare și asta este tot ceea ce contează. Cu ce vom rămâne după ultimul fluier al acestui Euro vom vedea. Dacă vom ști să înțelegem ce ni se întâmplă, sunt convins că absența de la sărbătoarea acestei veri va fi înțeleasă așa cum trebuie. Nu este mult, dar s-ar putea să fie totul peste doar câțiva ani.
