
Luna august e o lună de o densitate extremă în ceea ce privește activitatea fotbalului românesc, în general, și în Superliga în mod special. Meciuri multe, așa cum au fost și în luna iulie, dar, pe măsură ce înaintăm în campionat, aceste partide devin tot mai intense, mai disputate, ceea ce, în definitiv, reprezintă o notă de remarcat și chiar de aplaudat.
Superliga a ajuns acum în fața etapei cu numărul 5, care va găzdui, dacă permiteți licența lingvistică, și primul mare derby al campionatului. Este vorba, desigur, de partida din Giulești, dintre Rapid București și FC Dinamo, care se va juca sâmbătă, 15 august, de la ora 21,30. Întregul program al etapei cu numărul 5 conține, de altfel, meciuri extrem de interesante, începând cu ziua de vineri, 14 august, când se vor juca FC Voluntari - Petrolul Ploiești (la ora 18,30) și FC Argeș - Farul Constanța (21,30). Apoi, sâmbătă, înaintea meciului deja amintit, din Giulești, se va juca FC Csikszereda Miercurea Ciuc - SEPSI OSK Sfântu Gheorghe (18,30), iar duminică, 16 august, vom avea Oțelul Galați - Universitatea Craiova (18,30) și Corvinul Hunedoara - CFR Cluj (21,30). În încheierea etapei, ziua de luni, 17 august, va aduce față în față pe Universitatea Cluj cu UTA Arad (18,30), precum și meciul FCSB - FC Botoșani, de la ora 21,30. Ceea ce era de demonstrat, în ceea ce spuneam vizavi de intensitatea acestor meciuri care își vor scrie, fiecare, propria poveste. Sunt convins că vom avea ce comenta săptămâna viitoare, la modul cel mai frumos, desigur!
Altfel, etapele „ard” multe energii, apar emoții care „se aprind”, orgolii pe măsura mizei din ce în ce mai importante. Așa este fotbalul dintotdeauna, acestea sunt motivele pentru care iubim cu toții un sport mai seducător decât toate celelalte! Evident, cu lucrurile sale bune, dar și cu cele mai puțin bune, cu victorii și cu înfrângeri, exact ca viața! Fotbalul românesc nu poate face excepție de la aceste reguli nescrise, dar nu mai puțin importante.
Nu-mi rămâne de acum decât să urez succes tuturor celor 16 competitoare! Fie ca eforturile jucătorilor și antrenorilor să se concretizeze în jocuri de un bun nivel, pe măsura implicării lor!





















