Echipa națională a reușit să iasă cu bine din menghina celor trei partide disputate în doar șapte zile în grupa preliminară de calificare la Turneul Final al Mondialului din Qatar. Mai mult decât atât, cele șapte puncte, rezultate din victoriile cu Islanda, la Reykjavik, și cu Liechtenstein, pe Arena Națională, ambele cu 2-0, plus remiza albă de la Skopje, ar putea să însemne, din punct de vedere matematic, ce paradox!, o sumă superioară celei din clasament. Și asta pentru că atât Macedonia de Nord, egalată de islandezi după ce avusese 2-0, cât și Armenia, 1-1 acasă cu Liechtenstein, au pierdut puncte mari în raport cu selecționată noastră, care devine, în acest moment, după șase meciuri în grupă pentru fiecare echipă, favorită la locul secund. Un loc al doilea care asigură prezența la barajele care, odată trecute, deschid calea spre Campionatul Mondial din 2022. Facem calculele finale și doar acest lucru e deja ceva remarcabil!
Patru partide pentru fiecare, cum spuneam, dar în calculele de care aminteam nu intră Germania, ca și câștigătoare a grupei, și nici Islanda sau Liechtenstein, practic fără nicio șansă de a se mai prezenta la bătălia pentru locul doi.
Ar putea, în schimb, să mai încurce, ambele, cum au și făcut-o recent. Iar România mai are de jucat și cu Islanda, acasă, și cu Liechtenstein, în deplasare. Deci, atenție!
Cu toate acestea, meciul crucial, decisiv din multe puncte de vedere, rămâne cel cu Armenia, pe care îl jucăm pe teren propriu, și care, dacă va fi câștigat, ne va duce, cu o foarte mare probabilitate, spre primul meci de baraj. Nu mai vorbesc de eventualitatea în care am reuși să nu plecăm de la Hamburg învinși, deși Germania lui “Hansi” Flick se dovedește mult mai hotărâtă decât cea predată de Joachim Low.
În fine. De ce gândim astfel, de ce facem aceste calcule? Simplu, pentru că ne pasă! Sau, dacă puteți admite un joc de cuvinte facil, pentru că ne apasă!
Da, ne apasă cei 24 de ani de absență de la Mondiale, ne doare fiecare eșec al primei reprezentative, pe fiecare dintre noi și pe toți împreună. România provoacă și impune această stare de empatie, suntem suporteri înainte de orice.
Speranța e starea de spirit, și să recunoaștem că, de ceva vreme, nu a mai fost atât de palpabilă, o stare concretă care aproape copleșește. Există speranță și nu e puțin lucru.
Importanța acestor meciuri, trei consecutive fără gol primit, e dată nu numai de clasamentul care începe să arate ceva mai bine și pentru noi, ci și de conjunctura favorabilă. Din păcate, și acesta e un mare adevăr, nu și de jocul “tricolorilor”, rămas dator spectacolului, precum și unor planuri tactice bine construite.
Dar asta nu înseamnă că empatia noastră, a suporterilor, nu e una pe termen lung. E, în realitate, chiar definiția noastră ca fani ai selecționatei care ne reprezintă. Empatia este capacitatea de a recunoaște și de a împărtăși (într-o oarecare măsură!) sentimentele experimentate de altcineva. Mi se pare o explicație corectă în cazul de față!
