A fost Euro, a început Casa Liga 1! Nu e același fotbal, asta e clar, în Europa a fost o competiție condensată într-o lună de foc, una a elitelor și a națiunilor, în timp ce campionatul național e o cursă lungă, până la vara viitoare, dar, de data aceasta, emoțiile sunt exclusiv ale noastre, ale fanilor români, ale tuturor celor implicați în povestea aceasta care a început joi, 15 iulie, pentru a 104-a oară!
A fost aseară un prim meci, între două echipe care în sezonul trecut au încheiat pe locuri de play-off, F.C. Botoșani și FCSB, iar spectacolul nu a lipsit, ba dimpotrivă. De altfel, întreaga primă etapă, din acest Weekend-end, inclusiv partida de luni, 19 iulie, dintre Dinamo București și F.C. Voluntari, se anunță una extraordinar de de disputată.
Energiile sunt intacte în acest moment al startului, ambițiile sunt mari în cazul fiecărui club în parte, iar, și acesta e lucrul cel mai important, obiectivele, deocamdată, sunt perfect tangibile! Nimic nu e pierdut pentru nimeni. Și acum o precizare obligatorie.
Campioana României, CFR Cluj merită felicitări pentru calificarea obținută în Bosnia-Herțegovina, chiar dacă a pierdut meciul retur cu Borac Banja Luka, cu 1-2, după prelungiri. Este deja în turul doi preliminar al Ligii Campionilor și asta e cel mai important! Mult succes în continuare clujenilor le doresc și sunt convins că intrarea în grupele acestei competiții sau ale Ligii Europa poate fi un obiectiv atins! Acest lucru îl spun apropo de obiective, și știm cu toții cât de important este să avem și astfel de borne continentale. Și, mai cu seamă, să le bifăm. Până la urmă, acolo sunt reperele care pot certifica o investiție și o echipă în valoare absolută.
Cerințelor fotbalului modern, pe care l-am văzut etalat timp de o lună la Euro 2020, trebuie să ne aliniem și noi, în măsura în care condiționați fiind de o altă sumă a investițiilor, a resurselor financiare, dar nu numai, ne-am îndepărtat de la forța pe care echipele noastre o demonstrau altădată. Și aici mă gândesc la fotbalul profesionist, la echipele de club, dar și la echipa reprezentativă a României. Poate că, în primul rând, la ea. Sunt prea multe de discutat pe această temă, unele lucruri le-am mai spus, altele le știm cu toții și parcă nici nu mai este atât de necesar să le spunem. Poate.
În aceeași ordine de idei, să salutăm și apropiatul debut, în mai puțin de o săptămână, a echipei naționale olimpice de fotbal, revenită la o ediție a Jocurilor după mai bine de o jumătate de secol, mai exact după 57 de ani, coincidență, când Olimpiada de Vară a fost găzduită tot de Japonia, în anul de grație 1964. Succes tricolorilor și lui Mirel Rădoi, al cărui merit deosebit în calificarea la J.O. merită subliniat! Așa cum l-am criticat, inclusiv în paginile Buletinului Informativ, tot astfel trebuie să-i subliniem meritele în această încercare, sperăm finalizată cu o medalie, de la Olimpiadă!
A început însă ceea ce așteptam cu toții și, de aceea, toată energia noastră este îndreptată către Campionatul Național Casa Liga 1! Pentru a 104-a oară! E oare puțin?