Cu gândul la tot ceea ce s-a jucat în aceste prime 11 etape din sezonul 2025-2026 al Superligii României, încerc să mă feresc de concluzii, evident că este mult prea devreme pentru așa ceva, dar aș sublinia, totuși, un lucru important.

Și anume, echilibrul foarte pronunțat al competiției, atât în partea superioară a ierarhiei, cât și în partea sa apropiată de ultimele locuri, cele care “ard”, așa cum se spune de multă vreme. O simplă privire aruncată asupra clasamentului ne dezvăluie o luptă extraordinară pentru a prinde unul din primele șase locuri la sfârșitul sezonului regular.

În momentul de față, pe poziții de play-off sunt, în ordine, Universitatea Craiova, cu 24, lider, așadar al întrecerii, apoi urmează trei echipe cu același număr de puncte, 22, FC Botoșani, Rapid București și FC Argeș, despărțite de golaveraj. Dinamo București se află în imediata lor apropiere, având 20 de puncte, iar grupul este încheiat, o surpriză plăcută, de Unirea Slobozia, care a acumulat 18 puncte, o echipă care a crescut foarte mult! Să nu uităm că, în campionatul trecut, ialomițenii s-au salvat de la retrogradare în urma unei dispute, în dublă manșă, la “baraj”, cu cei de la FC Voluntari.

UTA Arad, Farul Constanța, Universitatea Cluj și Oțelul Galați sunt, și ele, destul de aproape de cele șase cele mai bune echipe de până în acest moment al sezonului.

Desigur, vor veni iar perioade și perioade, pentru fiecare,  vom trăi, din nou, la ora marilor derby-uri, chiar duminică, 5 octombrie, se va juca, pe Arena Națională, FCSB-Universitatea Craiova, și frumusețea acestui campionat, dată de echilibrul de forțe, va fi tot mai accentuată. Sau, cel puțin eu așa mă gândesc ca vor continua lucrurile…

Peste patru etape însă se va vor încheia partidele turului și, abia atunci, voi încerca să redactez o primă sinteză a unei ierarhii care, deocamdată, surprinde și, cred eu, incită.
La comentarii, la analize, la joc. Sper acum că nu mă înșel în aprecieri!