Vineri, 15 noiembrie, pe Arena Națională din Capitală, selecționata țării noastre își va relua parcursul către Campionatul Mondial de fotbal din anul 2026, care va fi găzduit de continentul nord-american, mai exact de Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.
Astfel, România are în față, pe această ultimă linie dreaptă a meciurilor din UEFA Nations League, partida cu reprezentativa Kosovo, de vineri, cum am scris ceva mai sus, și, respectiv, meciul de luni, 18 noiembrie, cu echipa națională a Ciprului, tot pe teren propriu, pe aceeași superbă Arenă Națională din București. Sunt, practic, ultimele două meciuri din grupa pe care tricolorii au dominat-o autoritar până acum, obținând 12 puncte din 12 posibile, câștigând, așadar, toate jocurile.
România e, pe cale de consecință, lider în grupă, dar pentru șansa de a prinde, prin păstrarea primului loc în clasament, un loc de baraj în vederea calificării la Cupa Mondială, ea trebuie să acumuleze (și) cât mai multe puncte. Asta pentru că doar cele mai bune patru câștigătoare de grupă din UEFA Nations League se vor adăuga celor 12 echipe care vor termina pe locul secund în preliminariile tradiționale pentru Campionatul Mondial. Și care vor participa apoi la alte partide de baraj, până când, dintre cele 16 selecționate, patru vor obține calificarea la marea competiție din America.
Și se vor adăuga celor 12 câștigătoare ale grupelor din preliminariile C. M.
Europa, astfel, va participa cu nu mai puțin de 16 selecționate la turneul final din 2026.
Sperăm din tot sufletul ca România să se afle printre ele, indiferent de drumul prin care va ajunge acolo! După o absență de 28 de ani de la întrecerile unui Campionat Mondial, ultima oară tricolorii participând în 1998, în Franța, la Coupe du Monde…
Să mai subliniem și faptul că echipa națională condusă de excepționalul Mircea Lucescu are în componență, pentru aceste ultime două partide din Liga Națiunilor, nu mai puțin de 11 fotbaliști care joacă la echipe din Superliga României. Din totalul celor 26 chemați, așadar, aproape jumătate provin din principala competiție internă, semn că fotbalul românesc are, în continuare, resurse, chiar și la timpul prezent!
Mult succes tuturor tricolorilor în meciurile duminică UEFA Nations League! Suntem alături de “Generația de suflet”, în speranța regăsirii unei noi “Generații de aur”!