De foarte multe ori, în ideea de competiție, în sport, ca și în viața cea de toate zilele, e foarte important să știi să separi anumite lucruri. Pentru că nu tot ceea ce trăiești, implicat fiind în ideea de a face performanță, trebuie să te însoțească până la sfârșitul procesului de dezvoltare. Sunt amănunte, detalii, conjuncturi fără relevanță, care, de cele mai multe ori, umbresc privirea de ansamblu asupra tabloului general. Nu au forță și nici capacitatea de reprezentare. De pildă, învingătorul ia totul, așa se spune, nu?
Victoria este cea care rămâne, triumful, laurii. Aproape că nu mai contează drumul până la obținerea ei, eforturile, resursele financiare cheltuite, poate doar cele fizice și, sigur, cele psihice contează, care lasă întotdeauna deschise niște semne de întrebare pentru mai târziu. E un proces extrem de sensibil, acesta de a fi un învingător…
Manchester City sau Paris Saint Germain sunt campioane în Anglia și Franța, prima este și deținătoarea Ligii Campionilor, grație unor investiții de miliarde și miliarde de euro.
Cât de mult contează, așadar, după astfel de succese impresionante, analiza unor conjuncturi care au generat astfel de mari forțe în teren? Există un preț al succesului?
Sigur că există! Deja l-am amintit, dar mi se pare că nu acesta e cel mai important preț.
Francezii au o vorbă, care cred că se potrivește în acest moment al analizei faptelor. Ei spun astfel: “Si c’est possible, c’est fait, si cela n’est pas possible, se fera!” Adică, în traducere liberă, un proverb care sună cam așa: “Dacă este posibil, s-a făcut, dacă nu este posibil, se va face!” Și eu cred că voința, dorința de a reuși, tenacitatea sunt mai importante decât resursele materiale. Prețul succesului stă mai degrabă în deținerea acestor calități și în exploatarea lor. Toate celelalte fapte sunt subordonate acestor însușiri deosebite, primele care condiționează obținerea victoriei.
Tot francezii, dar și englezii, dacă tot am amintit de campioanele acestor cu adevărat mari forțe ale fotbalului european, City si PSG, au o vorbă asemănătoare: “Impossible n’est pas un moț francais”! Sau, varianta în limba engleză, “Impossible is nothing”, care a devenit, între timp, și sloganul unei faimoase firme de echipament sportiv, tocmai în ideea deja subliniată și discutată în acest text.
Mult mai puternice sunt calitățile mentale si fizice, inteligența și forța, decât toate celelalte. Fără de care, bineînțeles, nu se pot obține succese, chiar dacă, e perfect adevărat, că resursele susțin ceea ce toate celelalte consumă.