De câte ori nu ați auzit expresia “avem de a face cu un meci echilibrat”? Sau “există mult echilibru în ceea ce privește raportul forțelor de pe teren”! În orice caz, de foarte multe ori, expresiile respective fiind pe cale să ajungă, dacă nu cumva au ajuns deja, locuri comune. “Es modus in rebus” spunea, dovedind geniu, marele Horațiu, acum mai bine de două mii de ani, în “Satire”. Adică, în traducere din limba latină, “există o măsură în toate”. De fapt, versul dus până la capăt continuă astfel “sunt certi denique”, “și mai ales anumite limite”. Într-adevăr, există o măsură în toate, adică un echilibru, și mai ales anumite limite! Francezii au și ei o vorbă cu tâlc care spune, practic, același lucru ca, în alte vremuri, poetul latin: “L’exces en tout est un defaut”, în traducere liberă “Excesul în toate este un defect”! Întrebarea care se pune este însă cum ajungem la acest echilibru? La această măsură. Cum ne ferim de exces? De supra sau subevaluare? De subiectivism, altfel inerent, cum se spune? Cum ne ferim de verdicte, ori de sentințe?
Echilibru, spuneam mai sus. Dar sportul, fotbalul în mod special, presupune entuziasm, sentimente duse uneori spre mari excese, chiar turbulențe de comportament, în tribune și, uneori, din păcate, și pe teren. Și atunci, unde e acea balanță care reușește să țină măsura? Răspunsul cred că este unul singur, și anume măsura se găsește în fiecare dintre noi! Echilibru! Măsură…
Fotbalul de performanță implică acest factor, chiar dacă, de pildă, un rezultat de 5-2 administrat de Real Madrid lui FC Liverpool, chiar pe Anfield, în Liga Campionilor, ori unul la fel de șocant, în Premier League, cu aceeași frumoasă echipă, FC Liverpool, învingând, în derby-ul Angliei, pe nu mai puțin celebra Manchester United, cu un incredibil 7-0! Însă aici echilibrul era doar presupus, bănuit, intuit, dar nu și de preferat, nu-i așa? Competiția are regulile ei, suspansul e de dorit întotdeauna, echilibrul acolo e o condiție a atingerii unui prag valoric. Să nu facem însă confuzie între planuri, discuția este alta. E destul de limpede, cred, că ideea de echilibru ține de o anumită exprimare a valorii pe care o deții, ca sportiv. În loc de concluzii, aș îndrăzni să mă refer la un lucru care conține o notă de paradox, și poate chiar de un gen de umor: cu cât ai o echipă mai echilibrată, un joc mai echilibrat, cu atât poți produce mai mari dezechilibre în tabăra adversarului tău! De fapt, sunt două discuții paralele, dar cu aceeași logică.
