Poate că va veni o zi în care vom reuși să înțelegem că sportul este, de cele mai multe ori, mai aproape de imprevizibilul artei decât de rigoarea științei. Sau, cel puțin, ar trebui să fie mai repede încadrat, mai cu seamă prin marii săi performeri, prin marile sale vedete, într-o formă modernă de artă, definită ca atare și în concordanță cu timpurile noi pe care le trăim. Nu vorbim cu toții, de atâția ani, de artiști ai balonului ca Pele, Maradona, Ronaldinho, Messi, Balaci, Dobrin, Hagi sau Adrian Ilie? Nu avem conceptul de fotbal-spectacol? Oare baschetul profesionist american, NBA, nu e exponențial pentru această dilemă care nici măcar nu mai reprezintă o dilemă? Ce au reprezentat Magic Johnson sau Michael Jordan? Artă sau știință?
Și artă și știință, ar trebui să admitem. Programele de antrenament ale lui Pep Guardiola, Jurgen Klopp sunt o expresie a științei, și oferă ca rezultat o formă a artei. Organizarea impecabilă, traseele de joc, implicarea emoțională, toate se subordonează unei idei despre perfecțiune și … artă, nu-i așa?
“Per aspera ad astra” spunea Seneca, adică, în traducere din frumoasa limbă latină, “pe căi aspre către stele”. Ideea este că succesul nu este un fruct care cade singur din pomul vieții în palma omului. Iar sportul, cu latura sa fie artistică, fie ea pregnant științifică, presupune muncă, muncă și iar muncă. Abia apoi putem vorbi despre maniera de exprimare, de rezultatul în planul performanței al acestei munci, al acestui efort lung și greu de dus, atât fizic, cât și în plan mental, mai ales în plan mental, acolo unde uzura are consecințe mai mari decât ne putem imagina.
Nici măcar să culegi fructul acestei munci nu e un lucru ușor. Drumul spre victorie, indiferent de modalitatea de expresie a acesteia, este un drum dificil. “Per aspera”.
Latinii mai aveau o formulă a aceleiași idei: Ad augusta per angusta. Un joc de cuvinte, e adevărat, dar totodată un joc provocator al conștiinței fiecărui nume mare de pe această scenă uriașă a sportului în general, a fotbalului, în special.
Despre creativitate în sport este vorba. Creativitate care înseamnă mai ales muncă. Care înseamnă fantezie, imaginație, desigur, artă, uneori, dar întotdeauna muncă. Repetiții și repetiție. Exerciții. Adică tot muncă! Astfel, ca o concluzie, să admitem că latura artistică e dependentă de muncă. Iar cea științifică, o constantă a evoluției în sport, de asemenea.
