
S-a încheiat, acum câteva zile, sezonul regular 2025-2026 al Superligii României și, iată, vineri, 13 martie, avem deja programate primele partide din partea a doua a principalei competiții interne a fotbalului românesc.
Așadar, vom avea mai întâi un meci din play-out, la Arad, unde UTA va evolua, de la ora 17.30, în compania celor de la FC Hermannstadt, iar în play-off, chiar la Craiova, de la ora 20.30, liderul din clasament, Universitatea, va primi replica celor de la FC Argeș, echipa care ocupă, la finalul sezonului regular, locul 6.
Timpul se grăbește, știți cum este mereu citat Marin Preda, “timpul nu mai are răbdare”, și nu numai la noi, ci pe întreg continentul european, unde întrecerile naționale au intrat, practic, pe linia dreaptă, cum este și cazul Superligii!
Încep, la noi, meciurile din play-off, ca, de altfel, și cele din play-out, și vom avea, încă din prima etapă, derby-uri care se anunță extrem de importante, pentru chiar toate obiectivele rămase în joc.
Astfel, ca să continuăm cu partidele din play-off, sâmbătă, 14 martie, de la ora 21.00, vor juca, în Giulești, Rapid (locul 2) și Dinamo București (locul 5), iar luni, 16 martie, pe “Cluj Arena”, alt mare derby, în care “U”, locul 3 după sezonul regular, va întâlni pe CFR Cluj (locul 4).
În play-out, ca să prezint programul complet al acestei prime runde, vom avea, sâmbătă, 14 martie, de la ora 18.15, la Ovidiu, meciul dintre Farul Constanța și Petrolul Ploiești, iar duminică, 15 martie, de la ora 15.00, la Galați, partida Oțelul-FK Csikszereda Miercurea Ciuc, iar de la ora 20.30, pe Arena Națională din Capitală, meciul FCSB- FC Metaloglobus București. În fine, luni, 16 martie, de la ora 17.30, se va juca partida FC Botoșani-Unirea Slobozia.
O primă etapă foarte atractivă, cred că suntem cu toții de acord asupra acestei afirmații, și chiar mai mult decât atât, cu un program care nu doar că îmi oferă speranțe că va aduce foarte mulți fani în tribunele și peluzele arenelor din Superligă, dar care va avea și consecințe directe în a strânge și în fața micilor ecrane o audiență foarte bună.
Cel puțin astfel văd eu lucrurile desfășurându-se, în această perioadă de patru zile, ca fiind una de bun augur pentru tot ce va urma de acum înainte în Superliga României. Va fi, desigur, o perioadă dificilă, pentru toți cei implicați, fotbaliști, antrenori, conducători, dar, totodată, și un timp al performanței, pentru cei mai buni dintre ei!
Până săptămâna următoare, ca de obicei, vă urez toate cele bune, tuturor! Și, nu uitați: cursa continuă!




















