Nu, nu am văzut decât numele peliculei recent promovată de platforma Netflix, nu și desfășurarea ei. Înțeleg de la prieteni care au văzut filmul că denumirea pe care am preluat-o în titlul acestui editorial e ironică la extrem, personajului principal nu doar că nu-i pasă de nimeni și de nimic, ba, dimpotrivă, face în așa fel încât acționează împotriva intereselor celor pe care pretinde că-i ajută, reprezintă etc.
Desigur, nu e nici primul, nici ultimul care una spune și alta gândește. Suntem de acord aici, cred, cu ideea atât de plastic exprimată de Arghezi, că “una zicem și alta fumăm!”
Dar poate că nu toți suntem astfel construiți. Poate că suntem, dumneavoastră și cu mine, în credința că, dacă semnalizăm dreapta, să facem la dreapta, iar dacă semnalizăm stânga, să facem la stânga. Să ne ținem de cuvânt atunci când promitem că avem cuvânt.
Îmi plac citatele păstrate peste secole din înțelepciunea antică, iar una dintre aceste probe de gândire sună astfel: “Cave ne cadas”. În limba română înseamnă, tradus literar, “Păzește-te să nu cazi”! Ai grijă să nu cazi, în caz că, azi, acum, ești pe culmile gloriei și nu ești conștient că totul e trecător. Se spune că expresia aparține unui slujitor, poate chiar unui sclav care o șoptea la urechea celui puternic, învingătorului care se întorcea la Roma triumfător din războaie, ca un avertisment împotriva aroganței, înfumurării, autosuficienței. Chiar dacă victoriosul, sărbătoritul era purtat spre Capitoliu în aplauzele mulțimii.
Vreau să spun că nu e de ajuns să câștigi o bătălie, nici măcar un război nu trebuie să te facă să îți închipui că, gata, ești un veșnic învingător.
“Păzește-te să nu cazi!”. Să nu cazi în capcana automulțumirii, să nu cazi în capcana indusă de ideea că ești de neînlocuit, să-ți pese de cei cu ajutorul cărora ai câștigat respectivele războaie, să te gândești de unde ai plecat și cum de ai ajuns unde ai ajuns.
Să îți pese de oameni, de fotbal, de suporteri și de dorințele lor. Să faci în așa fel încât construcția pe care o începi azi să țină și mâine și poimâine.
Chiar să-ți pese de ce promisiuni ai făcut și să te ții de îndeplinirea lor. E o obligație a oricărui lider care și-a câștigat statutul de conducător grație celor care au avut încredere în el. Și asta pentru că se presupune că, la mijloc, e vorba de onoare. Nu de ceea ce spunea Arghezi...
Și țin să vă spun ceva: mie chiar îmi pasă! Mă doare să văd suporterii ținuți pe la porți încuiate, mă supără când văd că terenurile pe care se joacă în Liga 1 nu sunt așa cum ar trebui să fie, îmi pasă de efortul jucătorilor și de cel al antrenorilor. Îmi pasă de stresul colosal al finanțatorilor, generat de nevoia continuă a a face rost de banii care să aducă și să asigure performanța.
Îmi pasă! Și îmi pasă nu ca să nu cad din poziția pe care o am, ci îmi pasă tocmai pentru că sunt conștient că funcțiile sunt trecătoare, ceea ce rămâne în urma fiecăruia dintre noi e ceea ce cred oamenii că merităm să ni se întoarcă. Lucrurile făcute bine, încrederea, speranța că greutățile de azi se vor termina și că de mâine va fi mai bine.
Meseria de a crede în oameni e cea mai grea din lume. Și de oameni chiar îmi pasă cu adevărat!
