Fotbalul de la noi și de oriunde în lume trăiește, în primul rând, prin tradiție. Nu prin ce e astăzi în lume, ci prin ce a fost ieri. Acesta e și farmecul lui, dar cred că acesta e și marele lui păcat, ca să nu spun neajuns. Timp de 150 de ani, fotbalul s-a construit pe sine ținând la vedere toate fotografiile din albumul vechi, acceptând cu mare greutate să își schimbe principiile, dar transformându-se, în cele din urmă, dintr-un joc sportiv într-o industrie de proporții universale.
E un paradox aici pe care nici măcar nu e nevoie să-l mai explicăm, din moment ce-l trăim cu toții, martori sau direct implicați în fenomen. Cum se face că un sport, atât de conservator, de la reguli și regulamente și până la exprimarea propriu-zisă din teren, să fie în același timp și extrem de popular? Poate doar atunci când vom avea răspunsul la această întrebare vom avea și explicația unei stări de spirit unice în exprimarea ei.
Un secol și jumătate s-a dezvoltat, la vedere, în societate, un fenomen care a părut mereu ancorat într-o perioadă depășită constant de revoluțiile tehnico-științifice, dar care s-a sincronizat cu acestea aproape fără ca lumea să realizeze ce se întâmplă.
Fotbalul nu și-a depășit niciodată timpul trăirii, dar a făcut-o întotdeauna cu timpul mărturisirii. Fotbalul vorbit, scris, fotbalul povestit și analizat a fost și este cel puțin la nivelul celui jucat, determinat și influențat de acesta, desigur. S-a jucat cum și ce s-a putut, dar s-a comunicat mai bine și mai mult, aproape în fiecare epocă a lui.
Dezvoltarea acestei stări de fapt absolut paradoxale relevă secretul pe care, în realitate, îl știe toată lumea. Și atunci, ce e, totuși, modern în fotbal? Nu e atât o întrebare, cât o încercare de a înțelege vremurile pe care le trăim azi, în epoca marketingului și a tehnologizării absolute, în era vitezei și a informațiilor în priză directă.
Cu mai bine de o mie de ani în urmă, un mare rege al Italiei, Lothar I, și împărat al Imperiului carolingian, spunea că “tempora mutantur, et nos mutamur cum illis!” Traducerea din limba latină e simplă, doar interpretarea merită, cumva, cred, mai multă atenție:”Se schimbă vremurile, și noi o dată cu ele!”. Așadar…
Ce a schimbat fotbalul odată cu trecerea implacabilă a timpului? Sau, mai degrabă, cum s-a adaptat fotbalul la multitudinea de transformări ale societății globale?
Fotbalul a schimbat multe, am fi tentați să afirmăm, fără ca el să suporte cine știe ce mari transformări. Da, vremurile se schimbă, și fotbalul odată cu ele, e evidența. Dar tehnologiile, asaltul informațiilor din toate direcțiile, au potențat puterea de seducție a fotbalului fără a-i altera esența primară. Multe sunt noi în lumea deținută de fotbal, modernitatea societății a implicat noi percepții, televiziunea ni l-a adus în case de mai bine de jumătate de secol, radioul, rețelele de socializare, toate au construit în timp punți către un fenomen și așa generator de pasiuni și orgolii. Modernitatea fotbalului constă în adaptarea la o epocă a tehnologiei fără ca aceasta să-i modifice structura genetică de sport de gentlemani. Știți dumneavoastră de cine practicat!
