Joi, 5 mai 2022, Aurel Țicleanu și-a lansat cartea „Filosofia fotbalului”. Ceva mai înainte am făcut împreună o emisiune, la Televiziunea Română, cu Marian Olaianos.
E important să spun că primul Replay din 2021 i-a fost dedicat celui cu care îmi închipuiam în copilărie că semăn. Aurel Țicleanu. De altfel îi și spun asta în emisiune, dar cine să te creadă, că arătam la fel când eram în clasa a zecea, azi, la 53 de ani, ai mei, sau la 62, ai lui? Pe care îi împlinea peste doar câteva zile, pe 20 ianuarie, la mulți ani, Aurel, să fii sănătos și norocos în toate! E un Replay care ne-a emoționat, pe Marian Olaianos, realizatorul lui de atâta timp (de 13 ani suntem împreună, el e încă și mai vechi, cum spunea Caragiale), pe mine și, într-un fel aparte, pe fotbalistul cu care începea întotdeauna, în ziar, în cărți sau în gând, cea mai bună linie de mijloc din istoria fotbalului românesc: Țicleanu, Donose, Balaci, Beldeanu. Plus Irimescu.
Dar aici aș vrea să vă spun o altă poveste, o istorie a unei secunde sau a unei șoapte. Sau poate a unui strigăt care încă se mai aude traversând timpul trăirii și se mărturisește azi.
Acum mai bine de 12 ani, pe 7 ianuarie 2010, eram în Kuweit, pentru un film pe care îl realizam pentru TVR Media despre cariera celui mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, Ilie Balaci. Într-o seară, Ilie, cu care eram la o cafea într-un mall cât cartierul Pajura, i-a sunat pe Geolgău şi pe Ţicleanu, şi ei antrenori, ca şi Marele Blond, în Kuweit City, şi le-a dat întâlnire a doua zi la prânz, într-un local superb, undeva pe ţărmul Mării Arabiei, să mai vorbim, să mai povestim despre Universitatea de fotbal Craiova de altădată, de sub bagheta lui Ilie, bineînţeles... Iniţial, ideea era ca la întâlnirea noastră să vină şi Costică Ştefănescu, care antrena tot în Kuweit sau, mă rog, antrenase, dar se despărţise de clubul respectiv cu doar două săptămâni înainte de venirea mea acolo. Eu ratasem momentul stabilit în toamna lui 2009 cu Ilie pentru realizarea filmului. Marele Blond îmi spusese să vin, dacă pot, de Crăciunul acelui an, pentru că şeicii care conduceau pe Al-Khazma antamaseră un meci amical cu Barcelona lui Messi şi Guardiola. Şeicii plăteau 3 milioane de dolari, iar Barca mai rămânea trei zile în Golf, după ce tot acolo aveau să participe şi să câştige Campionatul Mondial al Cluburilor. Catalanii au venit şi Ilie a făcut 1-1 cu ei, într-un amical nu tocmai liniştit, plin de nervi şi cu o tensiune care nu dădea de înţeles cât plătiseră arabii pentru a-i mai ţine acolo pe ai lui Xavi.
Am ajuns până la urmă în ianuarie 2010 şi am ratat şi amicalul cu Barcelona, dar şi prezenţa lui Costică Ştefănescu, care, cum spuneam, se despărţise de clubul din Kuweit pentru a semna cu altul, din Golf. În fine, acum opt ani aproape, după ziua neagră de 20 august 2013, vorbind la Radio Sport Total la telefon cu Aurică Ţicleanu despre Costică, despre cum erau ei şi mai ales despre marea lor ratare, regretul vieţii tuturor care au fost care şi care încă mai sunt, meciul cu Benfica din 20 aprilie 1983, ne-am amintit şi ziua aceea de la Marea Arabiei, când Ilie, care azi nu ma îi strânsese lângă el pe Ghiţă şi pe Aurică, pentru a nu fi singur la crunta întoarcere în timp care lăsase urme, strigăte şi şoapte. Ceea ce va urma nu e un eseu despre ratare, nici despre ochii lui Ţicleanu 38 de ani mai târziu, ci despre trei prieteni care au încercat să-şi salveze viaţa şi n-au reuşit, pentru că toată viaţa lor s-a scris în acea zi de 20 aprilie 1983, la Craiova, în acel minut, în acea secundă în care Filipovici l-a învins pe Lung.
Aşadar, a doua zi, pe o vreme superbă, ne-am văzut cu toţii în cochetul port de iahturi din Kuweit: Ilie Balaci cu soţia sa, Dana, Aurică Ţicleanu cu doamna sa şi cu fetiţa, îmbrăcată precum Hannah Montana, Dorian Gugu, secundul lui Ilie, dimpreună cu doamna, Geolgău, căruia i-am urat „La mulţi ani!” pentru ziua onomastică, eu şi operatorul TVR, Marian Tăbârgic. Doamnele s-au retras la o masă, împreună cu domnişoara Ţicleanu, iar Ilie cu Ghiţă şi cu Dorian la o alta, în timp ce am început interviul video cu Aurică, Ţicleanu grăbindu-se un pic, pentru că avea într-o oră antrenament cu băieţii săi. Şi a urmat o poveste despre ce a însemnat pentru Craiova Maxima Ilie Balaci, ce a însemnat pentru fiecare dintre ei , care i-au fost coechipieri. Ochii lui Ţicleanu ardeau, ne întorseserăm în timp cu aproape 30 de ani, Marian Tăbârgic ne mai atrăgea atenţia să ne oprim, ca să schimbe casetele, Ilie şi cu Ghiţă, la câţiva paşi de noi, îi atrăgeau ostentativ atenţia lui Aurică: „Ai grijă ce zici, Chiose, că verificăm după aia pe film!” „Stai liniştit, Ghiţă, că zic de meciul cu Bordeaux, că acolo am dat amândoi gol!”
