Nu știu să existe o schiță mai savuroasă și cu un intro mai cunoscut, în toată literatura română, precum “Triumful talentului”. Hai să ne reamintim frazele de început ale capodoperei lui Ion Luca Caragiale. “Au fost odată-ntr-o școală de provincie doi buni camarazi-Niță Ghițescu și Ghiță Nițescu. Amândoi erau potriviți la-nvățătură și la purtare”. Aflăm apoi că, dintre ei doi, doar Niță avea un talent absolut special, la caligrafie. Scria frumos, chiar dacă, în rest, era doar “potrivit”, ca și celălalt.
Și pe vremea celui mai mare scriitor român, și astăzi, ca să scapi de anonimat, trebuia să dovedești ceva societății. Și să dai, la rândul tău, ca Niță, dovada unui talent deosebit. Ceva la genul Lionel Messi ori Cristiano Ronaldo. Sau, mai bun pentru demersul nostru, brazilianul Neymar junior. Altfel, toți trei sunt foarte buni prieteni, mai ales sud-americanii, și fiecare a dovedit un talent cu totul și cu totul deosebit. Fotbalul jucat de ei, mai ales de ei, este, de cele mai multe ori, minunat, seducător, formidabil.
Dovada cea mai clară pentru ceea ce înseamnă “triumful talentului”.
Numai că tot ceea ce era în opera marelui clasic român ironie fină și satiră, acum mai bine de un secol, oglindă a unei societăți încă senină, doar ne aflam la începutul unei civilizații concurențiale, a devenit, în zilele noastre, o acută goană după bani, cât mai mulți bani, și imagine, cât mai spectaculoasă imagine. Calculele globale nu includ, sub nicio formă, umorul, dar, paradoxal, plăcerea jocului este acolo.
Se joacă pe bani mulți, frumos, cu siguranță, dar scrâșnit și egoist. Triumful talentului este total, în măsura în care triumful conturilor bancare este mai degrabă un impuls al primului și nicidecum o consecință. Se iese din anonimat și se intră într-o lume unde dictează banii. Simplu? Sau lucrurile sunt mai complicate de atât?
Numele marilor valori se confundă, seamănă, aduc același parfum de glorie și viață subordonată unui talent special de a face bani și de a construi amintiri pentru spectatori. Nu e o gamă de vedete, ci una de conturi.
Neymar junior reprezintă în demonstrație cel mai mare preț plătit pentru o iluzie. Un mare campion, fără îndoială, dar atacantul celor de la Paris Saint Germain deține mai multe date de analizat. Nu cred că sumele uriașe cheltuite pentru puținele lui reușite la echipa din capitala Franței au constituit o problemă pentru cei care le-au generat. Talentul lui, departe de a fi valorificat și împlinit, nu a produs daune, cât a produs regrete. Triumful talentului de a juca a lăsat loc talentului triumfului de a face bani și imagine fără să ne pese, nouă, fanilor, și nimănui altcuiva, cât de scump a costat acest transfer nu doar de sens și semantică, ci, mai cu seamă, de identitate.
Ce vrem de la fotbal, al cui să fie triumful? Iată întrebări care își caută răspunsurile. Dar ele, sper, vor veni într-un articol viitor. Până atunci, să admirăm, totuși, triumful talentului.
