La o distanță de opt ani față de precedentul Turneu final european la care am participat, cel din Franța, din anul 2016, ne-am calificat la un nou Euro, cel care va fi găzduit în vara anului viitor de Germania. România a reușit nu doar să-și obțină biletele la marea competiție continentală, ci, mai mult decât atât, a făcut-o “En fanfare”, cum spun francezii, câștigând grupa din preliminarii, prin victoriile din ultimele două meciuri, în fața celor din Israel cu 2-1, în Ungaria, pe teren neutru, respectiv cu Elveția, 1-0, la București, pe Arena Națională, într-o atmosferă cu adevărat deosebită, excepțională!
Astfel, fotbalul românesc revine într-o întrecere de reală anvergură, așa cum se anunță a fi Campionatul European, al cărui turneu final va fi adevărata probă a valorii pentru toate cele 24 de selecționate care vor juca în Germania, în iunie-iulie 2024.
Merită să adresăm, și aici, toate felicitările “tricolorilor”, selecționerului Edward Iordănescu, și, deloc în ultimul rând, întregii echipe de conducere a Federației Române de Fotbal, pentru dăruirea, inteligența și puterea de muncă dovedite în toată campania.
Ceea ce și facem, în nume personal, dar și al Ligii Profesioniste de Fotbal din România.
Să avem încredere, așadar, în această generație de fotbaliști, în antrenorul care și-a dovedit astfel clasa, Edi Iordănescu, să le ținem pumnii strânși la vară, acestor fotbaliști care, sunt absolut convins, vor mai avea un cuvânt greu de spus și la Euro ‘24!
Mă bucur, și nu e o întreprindere sufletească singulară, pentru prezența mai multor jucători care evoluează în Superligă și care au participat în preliminariile ce tocmai s-au încheiat cu succes, dintre care trei și-au câștigat titularizarea sub tricolor, și anume portarul Horațiu Moldovan, de la Rapid București, respectiv Nicușor Bancu și Vladimir Screciu de la Universitatea Craiova. Foarte aproape de statutul lor sunt și Florinel Coman, de la FCSB ori Cristi Manea, de la CFR Cluj, nu întâmplător, fotbaliști legitimați la primele patru echipe din clasamentul Superligii. Esențial și extrem de important este și aportul marelui Gheorghe Hagi la această performanță, foarte mulți dintre jucători trecând prin mâinile sale “de aur”, la Academia care îi poartă numele sau la Farul Constanța! Semn că fotbalul românesc poate produce în continuare fotbaliști de mare valoare în întrecerea internă, dovadă în plus fiind și prestația foarte bună a jucătorilor de la selecționata de tineret, U-21, condusă de Daniel Pancu, care a reușit două rezultate excelente în grupa ei de calificare, 5-0 cu Albania, în Giulești și 2-2, dar conducând până în minutul 88, în deplasare, cu Elveția!
Închei subliniind, încă o dată, meritele de excepție ale tricolorilor, și aplaud, alături de dumneavoastră, calificarea lor la Euro 2024, unde le țin, cum am spus, încă de pe acum, pumnii strânși.
Bravo, România! Hai, România!