Împreună cu Marian Olaianos am ajuns, după călătoria din Kuweit din luna
ianuarie a anului 2010, la Craiova, pentru reportajele cu bărbaţii încărunţiţi de azi, băieţii
geniali ai Craiovei Maxima de ieri, care urmau drumul spre un destin de film de mai bine
de treizeci de ani. 30 de ani...
Într-o dimineaţă însă, am fost acasă, la Bistreţ, acasă la Balaci, dar şi acasă la
mine. În film se vede clar inscripţia de pe piatra de hotar – Bistreţ, localitate de frontieră.
Localitate de vis, iar visul crescut pe ape, pe nisip, pe aerul unei istorii petrecute paralel
cu o alta, cea a fotbalului mare, aproape de grandios, de oameni. Sau peste oameni,
peste tot ce este omenesc.
Acolo s-a născut Balaci. O comună împrăştiată pe Dunăre, fluviu care
scotoceşte, când e furios, prin curţile oamenilor şi, în ani, ajunge să se împrietenească,
la alegere, cu oamenii.
Ai lui Balaci probabil că au fost între prieteni de la începutul lumii. Şi asta pentru
că undeva Dunărea face un cot larg şi izolează o insulă căreia oamenii care o privesc
de atâţia ani i-au spus Ostrovogania. Sau Călugăreni. E tot acolo. Spun că oamenii o
privesc, pentru că insula e locuită de păsări rare şi care sunt capabile de minuni. Poate
în Deltă să fie mai multe şi mai rare, dar de făcut minuni, doar acolo, în Ostrovogania se
fac. Balaci, a cărui apariţie în septembrie 1956 s-a produs acolo, e una dintre ele. Poate
cea mai importantă. Sigur cea mai dintre toate minunile acelei lumi. Absolut toate.
În sat, îngheţat cum era în ianuarie, oamenii ştiu să aducă vorba de Balaci.
„Dacă sunteţi de la televiziune, venirăţi pentru Ilie!” Venirăm. Vărul său, care e şi
antrenorul echipei de suflet a lui Ilie, Dunărea Bistreţ, ne pofteşte în casă. Pozele lui Ilie
sunt, ca peste tot în casele oltenilor, la vedere. Balaci în tricoul Craiovei, Balaci la
echipa naţională, Balaci antrenor, Balaci cu nepotul în braţe.
E ger. În fundul curţilor, Dunărea s-a oprit la suprafaţă, îngheţată şi parşivă. E
albă şi dură, se mişcă doar pe dedesubt, ca şi cum o parte din forţa ei ar vrea să mai
rămână prin sat. Sau poate dă timp celor care vor s-o priceapă, s-o stăpânească sau s-
o întrebe. Poate doar dă timp unora.
Balaci, cât a avut vreme să joace, de aici a luat-o, probabil. Dar Dunărea s-a
mutat, s-a mişcat, a înşelat şi „Marele Blond” a rămas singur în faţa lui, un fluviu care nu
te iartă dacă nu te cunoaşte. Ilie îl cunoştea, dar prea îi furase şi fentele, şi şerpuirea, şi
forţa, şi tot. Cineva s-a răzbunat în afacerea asta care a fost între ei doi şi n-a fost
Balaci...
Ştiu Ostrovogania şi cum arată peste vară, nisip în care se ascund păsările şi
unde, îmi spunea taică-meu, coleg de şcoală cu Marius Balaci, tatăl lui Ilie, copiii din sat
au detonat, ’prin 45 sau ’46, o bombă rămasă neexplodată de la raidurile americane din
’44. Au pus paie peste paie pe ea şi apoi au întins pe zeci de metri un şir lung tot din
paie, pe post de fitil. Au aprins şi s-au ascuns. Proiectilul a explodat, aruncând în aer
tone de nisip şi îngropându-i de vii pe puştii fără minte – sau fără frică. Totuna.
Satul de atunci e azi o comună la fel de amărâtă, cu oameni aspri şi ale căror
muieri fac pâine „în ţăst” şi povestesc ca-n „Liliecii” lui Marin Sorescu ce mai e prin
lume. Sau ca-n „Moromeţii” lui Marin Preda. Aceea e lumea lui Balaci, ca origini.
Numai că Ilie a plecat de acolo când avea doar două luni şi s-a dus la Craiova, la
oraş. Făcuse pactul cu Dunărea şi cu praful alb-gri de la marginea insulei, urme care s-
au şters demult din amintirile locului.
A rămas Ilie Balaci, mândria lor şi atunci când se întoarce pe-acolo, din lumea
Arabiei, de cele mai multe ori, se aşează şi el la poveşti, la vatră, unde se aşteaptă
pâinea coaptă-n ţăst şi unde poveştile lui sunt chiar mai adevărate decât ale lor. Deşi
nimeni nu spune vreo noutate nimănui. Ei ştiu totul despre tine, Ilie, iar tu, dacă n-ai fi
avut în sânge arsura din pământul lor şi răcoarea Dunării, te-ai fi întors să le iei, între
timp, şi să le duci cu tine. Dar le-ai avut şi ai ieşit la strada mare a fotbalului cu geniu,
atât cât să cucereşti lumea întreagă. Doar atât.
Toate aceste rânduri le-am scris într-un timp în care Ilie Balaci era încă printre
noi. Povestea filmului apărut în luna martie a anului 2010 nu este încheiată, doar filmul
păstrează o parte din dialogul pe care l-am avut atunci cu Marele Blond. Mă gândesc că
orele înregistrate atunci în Kuweit merită să fie scoase la lumină, pentru că filmul nu le-a
putut cuprinde pe toate. Nici discuții, nici amănunte, nici întâmplări. Dintre toate, am
decantat o oră și jumătate de imagini și de cuvinte, inclusiv această istorie a originii unui
geniu cum nu se va mai ivi nici în acele locuri și nici în altele. Vom continua povestea
pentru că adevărul trebuie spus până la capăt, mai ales când acest adevăr e atât de
frumos și de puternic.
Acea insulă a Ostrovoganiei, care există și astăzi, semn al unei puteri de
supraviețuire care ne depășește pe toți, este o insulă a miracolelor, cum am scris, dar și
una a recunoștinței. În sensul în care noi, toți ceilalți, trebuie să-i fim recunoscători
locului care a permis apariția geniului, iar locul să le fie recunoscător oamenilor care i-
au dat parte din sufletul lor. Ilie Balaci a fost cel mai mare fotbalist român și căutarea
pașilor lui în toate direcțiile în care el s-a manifestat e o obligație a celor care îl iubesc
peste timp și peste spațiu. Fotbalul e mai important decât ne putem închipui într-o viață
care are rareori prilejul să-și cunoască valorile. Când aceste valori urcă atât de sus,
acolo unde geniile doar au acces, oamenii de rând, dintre care facem parte, simt nevoia
de a se raporta la trăsăturile comune cu cel mai mare dintre ei. Insula Ostrovoganiei
devine astfel un element comun între cei care iubesc și cel care este iubit de toți.
Ilie Balaci îi spunea acestei insule pline de miracole altfel, el o știa sub numele de
Călugăreni. Denumirea care amintește de una dintre cele mai mari bătălii din istoria
acestui neam mi se pare mai potrivită pentru a fi păstrată în suflet. Ostrovogania ține de
minuni, Călugăreni de istorie și chiar de reușită. Toți acești termeni au alcătuit, în
diferite perioade, personalitatea și legenda lui Ilie Balaci.
