Fotbalul românesc, aflat încă în pauză competițională, dar deja intrat în “focurile” pregatirilor de vară, la propriu, dar și la figurat, își îndreaptă atenția, ca, de altfel, întreaga noastră societate, spre performanța lui David Popovici, recent laureat cu aur la Mondialele de Natație de la Budapesta. Bravo, David! Bravo, România!
Este de-a dreptul reconfortant să aplauzi o astfel de super-cursă spre medaliile de aur, și asta și facem, din aceste pagini ale Buletinului informativ editat de Liga Profesionistă de Fotbal! Cu mândrie și cu satisfacția de a fi contemporani cu un astfel de sportiv fenomen, în vârstă de doar 17 ani! Încă o dată, felicitări marelui campion român!
Revenind la fotbalul nostru, cel de toate zilele, să reamintim că începerea noului sezon, 2022-2023, este prevăzută pentru ziua de 9 iulie, odată cu disputarea Supercupei României, meciul dintre câștigătoarea campionatului precedent, CFR Cluj și deținătoarea Cupei României, SEPSI Sfântu Gheorghe, în timp ce prima etapă din Liga 1 va începe o săptămână mai târziu. Astfel, speranțele tuturor celor 16 echipe care alcătuiesc, la nivel de club, fotbalul profesionist românesc, vor fi gata de întâlnirea cu un sezon care trebuie să le împlinească. Lucru valabil pentru toată lumea!
“Libenter homines id, quod volunt, credunt”, spunea Iulius Cezar, adică, în traducere, din limba latină, “Oamenii cred cu bucurie ceea ce își doresc!”
E destul de adevărat, această frază, prezentă în lucrarea sa “De bello Gallico”, e citată foarte des în sensul în care suntem de regulă dispuși să suprapunem realitatea dorințelor noastre. Dar mie mi se pare o tălmăcire superficială și departe de un anume sens al cuvintelor. Eu cred, ca și în cazul unor performanțe deosebite, sau al unor performeri, al unor campioni prin excelență, că este foarte important, dacă nu cumva chiar esențial, ca mai înainte de toate, să îți dorești să fii cel mai bun, să crezi că poți fi cel mai bun, ca o condiție primordială și definitorie pentru viitorul succes!
Să crezi în tine, să fii primul care își dorește victoria și abia atunci să conștientizezi cât de aproape ești de obținerea ei! O victorie, un triumf care, la început, erau doar dorințe!
Altfel, bineînțeles că avem în toate analizele succesului, în paradigma absolută a performanței, multă muncă, sacrificii enorme, devotament și credință. Credința că se poate. Credința, dorința de a reuși. De a fi numărul 1. După cum s-a dovedit!