Întotdeauna am avut, și am impresia că nu sunt singurul, această dilemă: apărarea sau atacul? Ce e mai important în jocul de fotbal? Să te aperi sau să ieși la atac?
Bineînțeles, mi se va spune imediat, că ambele faze ale meciului sunt la fel de importante, că nu se poate concepe un atac fără o bună pregătire a acestuia încă din faza defensivă, iar argumentele ar putea să se adune încă multe în acest sens al discuției. Mai mult decât atât, la un moment dat, e foarte probabil să ne întâlnim cu celebra frază care animă orice conversație pe această temă, cum că, de fiecare dată, și în orice circumstanțe, “cea mai bună apărare e atacul”!
În definitiv, poate fi vorba despre un adevăr în valoare absolută, cine îl poate contesta?
Să revenim însă la dilema noastră inițială, în condițiile date de timpurile pe care le trăim.
Instinctiv, nu rațional, aș fi tentat să spun că atacul e mai important decât apărarea, ținând cont că esența și scopul unui meci este victoria, iar aceasta nu se poate obține fără a marca un gol, cel puțin. Pe de cealaltă parte există o altă maximă celebră, care spune că “atacul câștigă meciurile, dar apărarea câștigă titlurile”! Un alt adevăr, nu?
Bineînțeles că e la mijloc și acest “adevăr”. În definitiv, cine poate afirma că deține, vorba marelui cărturar și istoric Neagu Djuvara, “adevărul adevărat”? Nimeni…
În viața noastră de fiecare zi pare însă mai important să știi să te aperi decât să te pricepi să ataci. Dar fotbalul este totuna cu viața? Se aplică aceleași principii și colo, și dincolo? Pentru fanii cei mai devotați, se pare că da, fotbalul este viața însăși.
În cele din urmă, totul este de o relativitate înspăimântătoare, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, știți vorba aceea, totul se transformă. Dovadă că viața e și un pic de chimie. Ca și fotbalul! Dar, apropo de vorbe celebre, francezii spun, în astfel de circumstanțe, că “on trouve avec le ciel des accommodements”, adică, în traducere liberă, “te mai învoiești și cu cerul”, mai ai nevoie și de o cantitate rezonabilă de șansă pentru a reuși atât în viață, și, adaug eu, cât și în fotbal! Jocul acesta, atât de special!
Repet ce am afirmat mai sus, atacul mi se pare și mai important, și mai interesant, ca și concept de viață, dacă tot am acceptat să le amestecăm pe toate în această discuție.
Ideea e că îmi place mai mult, ca și într-o polemică, să plec la atac, deși prudent ar fi să îmi exersez apărarea. E oare un principiu din drept, unul juridic, sau unul fotbalistic?
