Distanțele sunt relative, fie ele în timp, cum ne-a învățat Einstein, fie ele în spațiu, cum ne-a învățat viața. Fizica. Sau metafizica. Cineva ne-a învățat, altcineva ne-a verificat cunoștiințele, școala pe care o avem, (sau nu o avem!), a impus în fiecare dintre noi un răspuns la problemele care ne apar zilnic în față, într-o societate pe care ne place să o judecăm, dar pentru care nu facem cine știe ce eforturi ca să o înțelegem.
Ce suntem fiecare, cine suntem și cum suntem construiți pentru a face față unor provocări ale timpurilor pe care le trăim, iată niște întrebări care pot fi puse, care chiar se pun!
Dar nu la capitolul “întrebări” stăm noi în cumpănă, ba dimpotrivă! Când e vorba de răspunsuri sportul românesc are dificultăți de exprimare, de logică, în a spune și a își asuma adevărul. Ori aici lucrurile, tratate astfel, adică oferind răspunsuri false la întrebări corecte, tind să schimbe percepția generală asupra realității.
Ce e de făcut în acest caz, ce e de spus când sus numita realitate este, de fapt, o însușire falsă de identitate și o prăbușire la examenul de verificare a cunoștiințelor de care aminteam ceva mai sus?
E de spus, în primul rând, adevărul. Adevărul și numai adevărul, așa cum se cere în instanță.
Iar pentru că și viața e o instanță, mai important decât “a spune” devine “a face”.
A face, adică a construi o alternativă. Nu la realitatea subiectivă oricum, ci la soluțille care, pînă acum, ne-au îndepărtat de un management al succesului, care există și rezultă tocmai din slaba gestionare a ceea ce știm, a ceea ce avem și, mai cu seamă, a ceea ce am putea face.
O alternativă, ca o proiecție a unui viitor pe care îl putem încă schimba în bine. Despre care încă mai putem vorbi, în care mai credem în ciuda tuturor dificultăților inerente. Sau pe care le generăm chiar noi din ignoranță, superficialitate sau auto-suficiență.
Nu ne apucăm să “construim castele în Spania”, nu ne imaginăm adică proiecte care să rămână la stadiul de vise -sau visuri?- ci, cu luciditate, mă gândesc să construim o platformă-alternativă la ceea ce se hotărăște astăzi și generează consecințe dintre cele mai controversate.
Unde e adevărul? Acolo unde e dreptatea. Nu o spun ca jurist sau ca avocat al unei alte cauze.
Simt că e nevoie de o alternativă care să corecteze, să îndrepte lucrurile, să completeze acolo unde e cazul.
Alternativa platformă a unei cantități de adevăr absolut și a unei sincerități totale față de spectator, fan și chiar personaj implicat direct în fenomenul sportiv românesc.
“Usque ad finem” spuneau latinii. “Pînă la sfârșit”
adică. Hotărârea de a spune adevărul, de a merge pînă la capăt, “ da capo al fine”, într-o exprimare mai modernă, cu orice risc.
Deși adevărul unei construcții alternative nu implică riscuri, ci doar sinceritate. Și adevăr. Să nu ne ferim de cuvinte, în acest caz. Și ele, ca și oamenii, pot schimba multe!
