Telefonul mârâia de ceva vreme şi, aşa înfundat cum suna, îl deranja. Eram în februarie 1998, în redacţia din Luterană a Pro Sportului şi nea Vanea a ridicat în cele din urmă receptorul. Era pentru mine. Cristina. Ţin minte că-mi povestea ceva despre Adrian, pe care până la urmă mi l-a dat la telefon. Vocea şi tonul probabil s-au schimbat, pentru că nea Vanea a întrebat, cu o lumină nouă pe chip: „Puştiul tău?” „Da, nea Vanea”, am şoptit eu, astupând receptorul. Şi, auzind cum mă prosteam în dialog cu fiul meu, mi-a cerut telefonul. I l-am dat, surprins oarecum: ei, ce putea să-i zică unui băieţel de 3 ani? Şi atunci s-a petrecut unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa mea, pentru că timp de un minut sau două, nea Vanea i-a cântat „Oci ciornie”, la telefon, unui copil pe care nu-l văzuse în viaţa lui. Dar care era şi este al meu. Nea Vanea avea 73 de ani.

…Cum a închis, mi-a spus, văzându-mă încurcat, că a văzut, după naşterea celor doi băieţi ai lui, Ionuţ şi Tudor („ambii în ani de Campionate Mondiale, ’66 şi ’74” „şi al meu la fel, nea Vanea, dar în ’94”), ce înseamnă să fii tată de băiat. „Dar cel mai mult m-a impresionat ce mi-a spus Kovacs, odată, despre Cruijff, pe vremea când era la Ajax. Abia i se născuse copilul lui Johann, prin ’73 sau ’74 era asta, şi Cruijff lipsise la câteva antrenamente. Într-o seară, Kovacs s-a dus peste el, acasă. Ajuns în faţa ferestrei <>, ştii cum sunt casele în Olanda, l-a văzut pe marele Cruijff plimbându-se prin sufragerie cu micuţul Jordi în braţe şi cântându-i, vorbindu-i… N-a mai bătut la uşă şi a făcut cale întoarsă. Înţelesese. Aşa a fost Kovacs, un antrenor uriaş, Marius…”

Şi nea Vanea a închis pentru o clipă ochii, ca pentru a reuşi întoarcerea totală în timp. „Când a ajuns la Ajax, în 1971, olandezii erau cea mai bună echipă a lumii. Jucaseră în ’69 şi pierduseră, în faţa lui AC Milan, o finală de Cupa Campionilor, dar o câştigaseră pe cea din ’71, sub conducerea lui Rinus Michels, 2-0 pe Wembley, cu Panathinaikos-ul lui Domazos, Ikonomopoulos, dar mai ales al uriaşului Ferenc Puskas…

După aceea, grupul de pistolari de la Ajax s-a răzvrătit, ceva s-a întâmplat, se zice că Michels încărca prea mult, iar şefii au decis să-l cheme pe Kovacs, din România. Un pariu cu grad mare de risc? Poate, zice nea Vanea, dar Kovacs a crezut în el. În prima zi la antrenamente, când s-a dus să-i cunoască pe Neeskeus, pe Cruijff, pe Blankenburg, pe toţi, băieţii au început să-i trimită mingi, aşa, ca din întâmplare. Kovacs, care între războaie jucase la echipe grele, Ripensia, CAO, Charleroi, în Belgia, sau Ferrar Cluj, a returnat cu exteriorul. Una, două, trei mingi… Stop pe vârful pantofului, apoi exterior spre Neeskeus, spre Haan, spre Cruijff…”

Nea Vanea mă lasă să fumez o ţigară şi continuă, când mă întorc în redacţie lângă el şi lângă telefonul de la care a pornit totul. „Odată, mi-a povestit Pişti, Cruijff i-a amintit despre acea primă zi. Mister, dacă am văzut că daţi numai cu exteriorul, ne-am zis că aţi fost ceva fotbalist mare în tinereţe… Şi ce pantofi frumoşi purtaţi!... Altă dată plecam cu trenul la Eindhoven, parcă, pentru un meci de campionat, zice Pişti Kovacs, aşa doriseră ei, băieţii din gaşca lui Cruijff. După vreo jumătate de oră i-am găsit pe el, pe marele Johann, alături de Rep, de Neeskeus şi de Krol, parcă, închişi într-un compartiment. Am tras de uşă, mi-au deschis, pe jumătate speriaţi, pe jumătate miraţi. Jucau poker, fumau. Era un fum să-l tai cu… Ştii ce-am făcut, Vanea? M-am gândit o secundă. Aveam în faţă cei mai mari fotbalişti ai Europei. Şi erau ai mei. Le-am cerut voie să mă aşez şi eu, mi se pare că Rep, care era cel mai tânăr, şi-a cerut scuze şi a zis că el rămâne spectator, am cerut cărţi, mi-am aprins şi eu un Dunhill (Pişti a fumat toată viaţa numai Dunhill, zice nea Vanea, ca o măsură de siguranţă a poveştii) şi până la Eindhoven i-am curăţat de toţi banii, de prime de joc, de tot… M-am ridicat, am salutat precum comisarul Moldovan, cu două degete şi le-am spus: <<Domnilor, a fost o plăcere!... Sper că după ce veți câștiga mâine cu PSV îmi veți face din nou onoarea, pe drumul de întoarcere. De fapt n-am nicio îndoială!>> Și am ieșit. Au zdrobit PSV-ul, apoi Arsenal-ul, în Cupa Campionilor, chiar la Londra, apoi, în anul acela, Vanea, am luat tot cu ei: și Cupa Campionilor și Cupa Intercontinentală și Campionatul…”

Nea Vanea tace. Mă duc până la arhivă, doar un minut, nea Vanea, și vin cu ce trebuie, ca să înțeleg. Ajax Amsterdam – Panathinaikos, 2 iunie 1971, Wembley. 2-0 pentru olandezii antrenați de Rinus Michels, inventatorul conceptului de „fotbal total”. 82.000 de spectatori. Ajax înscrie prin Van Dijk, în minutul 5 şi Haan în minutul 87.

Pleacă Michels, vine Pişti Kovacs, prietenul lui nea Vanea. După 6 ani de antrenat naţionala, după un titlu cu Steaua şi trei Cupe ale României.

31 mai 1972, pe de Kuip, din Rotterdam. France Football zice că aceea a fost ziua în care „s-a jucat cel mai bun moment din istoria fotbalului total, Inter apărându-se 90 de minute”. Aşadar, Ajax – Internazionale Milano 2-0, ambele goluri Cruijff, în minutele 47 şi 78. 62.000 de spectatori. Ajax-ul lui Kovacs: Stuy – Suurbier, Hulshoff, Blankenburg – Krol – Neeskens, Haan, Mühren – Swart, Cruijff, Keizer. La Inter, pe baricade: Bordon, Bellugi, Facchetti, Giubertoni, Burgnich – Oriali, Bedin, Mazzola, Frustalupi – Jair, Boninsegna.

„Nu uita să aminteşti de anotimpul pierdut, Marius. Ultima paradă, finala cea mai grea a lui Pişti, cea din 1973, de pe Maracana din Belgrad, cu Juventus Torino. După al treilea trofeu consecutiv, Pişti a dus trofeul definitiv la Amsterdam. Am fost acolo, 100.000 de spectatori erau, italienii jumătate. Rep le-a dat gol repede, după 3-4 minute, şi aşa a rămas. Pişti l-a descoperit pe Rep, tot el a făcut din Neeskeus cel mai bun mijlocaş al lumii, la Michels juca fundaş dreapta…

Acela, cu Juventus, a fost ultimul lor meci mare. După aceea, în fotbalul lumii s-a făcut iarnă, să ştii… Şi ce echipă avea Juve, cu Zoff, cu Causio, cu Fabio Cappello, cu Altafini, cu Anastasi şi Bettega. Dar ce juca Ajax-ul lui Pişti nu mai jucase nimeni vreodată şi nici n-avea să mai joace!”