Telefonul mârâia de ceva vreme ÅŸi, aÅŸa înfundat cum suna, îl deranja. Eram în februarie 1998, în redacÅ£ia din Luterană a Pro Sportului ÅŸi nea Vanea a ridicat în cele din urmă receptorul. Era pentru mine. Cristina. Å¢in minte că-mi povestea ceva despre Adrian, pe care până la urmă mi l-a dat la telefon. Vocea ÅŸi tonul probabil s-au schimbat, pentru că nea Vanea a întrebat, cu o lumină nouă pe chip: „PuÅŸtiul tău?” „Da, nea Vanea”, am ÅŸoptit eu, astupând receptorul. Åži, auzind cum mă prosteam în dialog cu fiul meu, mi-a cerut telefonul. I l-am dat, surprins oarecum: ei, ce putea să-i zică unui băieÅ£el de 3 ani? Åži atunci s-a petrecut unul dintre cele mai frumoase momente din viaÅ£a mea, pentru că timp de un minut sau două, nea Vanea i-a cântat „Oci ciornie”, la telefon, unui copil pe care nu-l văzuse în viaÅ£a lui. Dar care era ÅŸi este al meu. Nea Vanea avea 73 de ani.
…Cum a închis, mi-a spus, văzându-mă încurcat, că a văzut, după naÅŸterea celor doi băieÅ£i ai lui, IonuÅ£ ÅŸi Tudor („ambii în ani de Campionate Mondiale, ’66 ÅŸi ’74” „ÅŸi al meu la fel, nea Vanea, dar în ’94”), ce înseamnă să fii tată de băiat. „Dar cel mai mult m-a impresionat ce mi-a spus Kovacs, odată, despre Cruijff, pe vremea când era la Ajax. Abia i se născuse copilul lui Johann, prin ’73 sau ’74 era asta, ÅŸi Cruijff lipsise la câteva antrenamente. Într-o seară, Kovacs s-a dus peste el, acasă. Ajuns în faÅ£a ferestrei <>, ÅŸtii cum sunt casele în Olanda, l-a văzut pe marele Cruijff plimbându-se prin sufragerie cu micuÅ£ul Jordi în braÅ£e ÅŸi cântându-i, vorbindu-i… N-a mai bătut la uşă ÅŸi a făcut cale întoarsă. ÎnÅ£elesese. AÅŸa a fost Kovacs, un antrenor uriaÅŸ, Marius…”
Åži nea Vanea a închis pentru o clipă ochii, ca pentru a reuÅŸi întoarcerea totală în timp. „Când a ajuns la Ajax, în 1971, olandezii erau cea mai bună echipă a lumii. Jucaseră în ’69 ÅŸi pierduseră, în faÅ£a lui AC Milan, o finală de Cupa Campionilor, dar o câÅŸtigaseră pe cea din ’71, sub conducerea lui Rinus Michels, 2-0 pe Wembley, cu Panathinaikos-ul lui Domazos, Ikonomopoulos, dar mai ales al uriaÅŸului Ferenc Puskas…
După aceea, grupul de pistolari de la Ajax s-a răzvrătit, ceva s-a întâmplat, se zice că Michels încărca prea mult, iar ÅŸefii au decis să-l cheme pe Kovacs, din România. Un pariu cu grad mare de risc? Poate, zice nea Vanea, dar Kovacs a crezut în el. În prima zi la antrenamente, când s-a dus să-i cunoască pe Neeskeus, pe Cruijff, pe Blankenburg, pe toÅ£i, băieÅ£ii au început să-i trimită mingi, aÅŸa, ca din întâmplare. Kovacs, care între războaie jucase la echipe grele, Ripensia, CAO, Charleroi, în Belgia, sau Ferrar Cluj, a returnat cu exteriorul. Una, două, trei mingi… Stop pe vârful pantofului, apoi exterior spre Neeskeus, spre Haan, spre Cruijff…”
Nea Vanea mă lasă să fumez o Å£igară ÅŸi continuă, când mă întorc în redacÅ£ie lângă el ÅŸi lângă telefonul de la care a pornit totul. „Odată, mi-a povestit PiÅŸti, Cruijff i-a amintit despre acea primă zi. Mister, dacă am văzut că daÅ£i numai cu exteriorul, ne-am zis că aÅ£i fost ceva fotbalist mare în tinereÅ£e… Åži ce pantofi frumoÅŸi purtaÅ£i!... Altă dată plecam cu trenul la Eindhoven, parcă, pentru un meci de campionat, zice PiÅŸti Kovacs, aÅŸa doriseră ei, băieÅ£ii din gaÅŸca lui Cruijff. După vreo jumătate de oră i-am găsit pe el, pe marele Johann, alături de Rep, de Neeskeus ÅŸi de Krol, parcă, închiÅŸi într-un compartiment. Am tras de uşă, mi-au deschis, pe jumătate speriaÅ£i, pe jumătate miraÅ£i. Jucau poker, fumau. Era un fum să-l tai cu… Åžtii ce-am făcut, Vanea? M-am gândit o secundă. Aveam în faţă cei mai mari fotbaliÅŸti ai Europei. Åži erau ai mei. Le-am cerut voie să mă aÅŸez ÅŸi eu, mi se pare că Rep, care era cel mai tânăr, ÅŸi-a cerut scuze ÅŸi a zis că el rămâne spectator, am cerut cărÅ£i, mi-am aprins ÅŸi eu un Dunhill (PiÅŸti a fumat toată viaÅ£a numai Dunhill, zice nea Vanea, ca o măsură de siguranţă a poveÅŸtii) ÅŸi până la Eindhoven i-am curăţat de toÅ£i banii, de prime de joc, de tot… M-am ridicat, am salutat precum comisarul Moldovan, cu două degete ÅŸi le-am spus: <<Domnilor, a fost o plăcere!... Sper că după ce veÈ›i câÈ™tiga mâine cu PSV îmi veÈ›i face din nou onoarea, pe drumul de întoarcere. De fapt n-am nicio îndoială!>> Și am ieÈ™it. Au zdrobit PSV-ul, apoi Arsenal-ul, în Cupa Campionilor, chiar la Londra, apoi, în anul acela, Vanea, am luat tot cu ei: È™i Cupa Campionilor È™i Cupa Intercontinentală È™i Campionatul…”
Nea Vanea tace. Mă duc până la arhivă, doar un minut, nea Vanea, È™i vin cu ce trebuie, ca să înÈ›eleg. Ajax Amsterdam – Panathinaikos, 2 iunie 1971, Wembley. 2-0 pentru olandezii antrenaÈ›i de Rinus Michels, inventatorul conceptului de „fotbal total”. 82.000 de spectatori. Ajax înscrie prin Van Dijk, în minutul 5 ÅŸi Haan în minutul 87.
Pleacă Michels, vine PiÅŸti Kovacs, prietenul lui nea Vanea. După 6 ani de antrenat naÅ£ionala, după un titlu cu Steaua ÅŸi trei Cupe ale României.
31 mai 1972, pe de Kuip, din Rotterdam. France Football zice că aceea a fost ziua în care „s-a jucat cel mai bun moment din istoria fotbalului total, Inter apărându-se 90 de minute”. AÅŸadar, Ajax – Internazionale Milano 2-0, ambele goluri Cruijff, în minutele 47 ÅŸi 78. 62.000 de spectatori. Ajax-ul lui Kovacs: Stuy – Suurbier, Hulshoff, Blankenburg – Krol – Neeskens, Haan, Mühren – Swart, Cruijff, Keizer. La Inter, pe baricade: Bordon, Bellugi, Facchetti, Giubertoni, Burgnich – Oriali, Bedin, Mazzola, Frustalupi – Jair, Boninsegna.
„Nu uita să aminteÅŸti de anotimpul pierdut, Marius. Ultima paradă, finala cea mai grea a lui PiÅŸti, cea din 1973, de pe Maracana din Belgrad, cu Juventus Torino. După al treilea trofeu consecutiv, PiÅŸti a dus trofeul definitiv la Amsterdam. Am fost acolo, 100.000 de spectatori erau, italienii jumătate. Rep le-a dat gol repede, după 3-4 minute, ÅŸi aÅŸa a rămas. PiÅŸti l-a descoperit pe Rep, tot el a făcut din Neeskeus cel mai bun mijlocaÅŸ al lumii, la Michels juca fundaÅŸ dreapta…
Acela, cu Juventus, a fost ultimul lor meci mare. După aceea, în fotbalul lumii s-a făcut iarnă, să ÅŸtii… Åži ce echipă avea Juve, cu Zoff, cu Causio, cu Fabio Cappello, cu Altafini, cu Anastasi ÅŸi Bettega. Dar ce juca Ajax-ul lui PiÅŸti nu mai jucase nimeni vreodată ÅŸi nici n-avea să mai joace!”
