Așa e în limba română. Un adevăr, două adevăruri. La singular e la genul masculin, la plural e la genul feminin. Un caiet, două caiete. Alt exemplu. Sau, vorba lui Marin Preda, în “Cel mai iubit dintre pământeni”, există mai multe adevăruri despre același fapt. Există adevărul tău, adică ceea ce crezi tu că e adevărat despre ceva sau cineva, există adevărul aceluia, există adevărul meu, despre cineva sau ceva, există adevărul lumii, ceea ce crede ea despre cineva și, finalmente, există adevărul adevărat pe care doar Dumnezeu îl știe. Dar există.
La noi e neutru, cum spuneam. Adevărul în România e undeva la mijloc, nu așa se spune? În fotbalul românesc el nu trebuie să supere, să schimbe o ordine dinainte stabilită, să ducă la dezvoltarea unor relații de joc. Adevărul, în orice caz, nu e deloc totuna cu sistemul. Care are întotdeauna justificările și adevărurile sale. La plural.
Sistemul play off/play out, de pildă. Din moment ce există, reprezintă un adevăr al unei competiții care are nevoie de el. Pentru mărirea competitivității, pentru adrenalină, pentru o concurență mai aprigă, pentru menținerea unui suspans al campionatului.
Cât timp va mai fi acest sistem? Atâta timp cât competiția va îndeplini sau va impune condițiile amintite mai devreme. Și aici chiar e un adevăr. Totul în viață e o chestiune de timp și se rezolvă în timp, mai devreme sau mai târziu.
Când vom avea toate cluburile de elită, sau de primă scenă, cum doriți să le denumiți, cu infrastructura bine pusă la punct, cu Centrele de copii și juniori dezvoltate la standardele cerute de momentul actual al fotbalului european, cu stadioane moderne și care să ofere fanilor aceleași condiții pe care le au suporterii lui Juventus sau cei ai Borussiei Dortmund, de pildă, atunci vom ști că am atins nivelul următor.
Sigur că “NexT level” va impune schimbări radicale, dar acestea vor veni de la sine, ca un proces inevitabil al atingerii sale. Printre care, foarte probabil, și cel al formatului, al numărului de echipe care compun Liga 1, dar și celelalte ligi, pentru a avea o piramidă corectă a fotbalului românesc, cu o bază largă de dezvoltare și selecție și cu o divizie de elită care să încerce să facă din nou performanță în cupele europene. Sigur, nu să ne propunem să le câștigăm, sau să jucăm în semifinalele ori finalele acestora, ca pe vremuri, dar prezențe în grupele Champions League ar trebui să devină din nou posibile. Dacă nu cumva, chiar probabile. Așa cum calificarea la Turneul Final al Campionatului Mondial din anul 2026, din Statele Unite, Mexic și Canada va trebui să devină un obiectiv de importanță majoră națională, fie și doar pentru faptul că atunci se vor fi împlinit 28 de ani de la ultima noastră participare la o Cupă Mondială! Prea mult, prea dureros, deși, vai, atât de perfect explicabil... Cât despre actuala campanie de calificare la Mondialul de anul viitor din Qatar, sentimentul meu e că deja se află într-un foarte mare pericol, dacă nu cumva e ca și compromisă.
Și aici sunt alte adevăruri, răspunsuri la întrebări care pot fi puse, care trebuie să fie puse, în caz că vrem să știm unde suntem și, mai ales, cine suntem.
De fapt și de drept, adevărul nu e neutru decât în gramatică. Ca definiție de gen. Și nu e nici undeva la mijloc. Adevărul constă în propria noastră putere de a înțelege, a dori și a reuși să schimbe lucrurile. Doar atât. Pentru că fără el, chiar nu se mai poate!
