Fotbalul mondial încă are dispariția lui Diego Maradona ca subiect principal, iar mass-media de pretutindeni reia, cu emoție sau cu indignare, cu precauție sau cu entuziasm, bornele unei cariere inegale, dar cu adevărat impresionantă în momentele ei de top.
A fost el cel mai mare fotbalist din istorie? A fost el focul, flacăra în stare să topească toți ghețarii care i-au apărut în cale? Și care nu au fost deloc puțini, de la ostilitatea adversarilor din teren până la o anumită parte din presă, aceeași care altădată l-a idolatrizat, în alte circumstanțe bineînțeles. Dacă a fost ceva care i-a lipsit lui Maradona, cred că împăcarea cu sine i-a lipsit, precum și o anumită constanță. În joc, în manifestări, în declarații, în atitudini. De altfel, el însuși a mărturisit, într-un moment de mare sinceritate, frază rămasă celebră, cum că “Diego Maradona nu poate juca tot anul ca Maradona”.
În schimb, lumea a avut pretenții mari. Dar pe ce se bazează lumea când cere atât? Un geniu poate fi încadrat în vreun tipar, de orice fel?
Probabil că nu. Iar lumea cere mult atunci când o obișnuiești să-i oferi mult.
Atenție însă la cine își arogă merite la succes!
“Hasta los sastres descubren”. E o frază păstrată de la Cristofor Columb, asta ca să rămânem în spațiul hispanic și între eroii universali. Scrisă în jurnalul său de călătorie, însemnarea vrea să spună, la modul cel mai ironic, dar ascunzând o importantă cantitate de deziluzie că ”până și croitorii vor să facă descoperiri”.
Supărat că prea mulți oameni intraseră în goana după teritorii încă neștiute, după bogății și comori bănuite, dar necunoscute, marele navigator genovez se referea la profitorii de conjunctură și la nechemați, vorba lui Arghezi.
Cine vrea gloria lui Maradona? Cine o poate judeca? Cine îl poate judeca pe omul Diego Armando Maradona? În orice caz, nu mulți.
Și asta pentru că viața nimănui nu este o constantă. Toți suportăm variabile, introduse de destin sau chiar de către noi înșine.
Constant bine nu evoluează foarte multă lume, ba chiar aș zice că dimpotrivă. Constant bun nu e nici măcar fotbalul în esența desfășurării lui, cu toate implicațiile sale. Lumea însăși e un spațiu inconstant, lipsit deseori de empatie.
Despre prietenie și valorile ei am mai scris, despre ierarhie și valori, ca și despre performanță. Iar la acest capitol Maradona e de neatins. Croitorii își au rolul lor în societate, dar după Columb nu ei au venit, ci Vasco da Gama, Fernando Magellan, Amerigo Vespucci. Dreptul la opinie, da, e obligatoriu să existe, necondiționat. Dar la fel de importantă e și statura, expertiza celui care o face. Pentru că e vorba de credibilitate. Altfel, constant bine nu evoluează nici măcar fotbalul argentinian. Care tocmai și-a pierdut liderul absolut, suprem.
