În octombrie 2004 eram la Praga, pentru meciul naţionalei cu Cehia, din preliminariile Cupei Mondiale din 2006. Două lucruri, între multe altele, mi-au rămas bine păstrate în memorie. Primul este imaginea selecţionerului de atunci, Anghel Iordănescu, aşezat cuminte la pian, în holul hotelului, parcă Marriott, rugat fiind de mine să pozeze astfel pentru prima pagină a ziarului de sport la care lucram acum aproape 17 ani. Generalul a sugerat chiar şi titlul reportajului, „Jucaţi aşa cum vă cânt!”, dar băieţii lui nu l-au ascultat, pierzând a doua zi, în 9 octombrie, pe „Toyota Arena”, în urma unui penalty provocat de Şoavă, slăbiciunea generalului şi veriga praf a naţionalei.
În după-amiaza dinaintea zilei jocului, tricolorii nu s-au dus să-şi vadă colegii mai tineri, cum era vorba, ci au vizitat oraşul (absolut splendid!), Mutu fiind oprit, aproape fără răgaz, pentru autografe şi poze. La un moment dat ne-am intersectat, într-un loc în care grupul lui îl aştepta pe Pancu să iasă dintr-un magazin care îl cucerise pe atacantul lui Beşiktaş – atunci – cu un set de pahare din cristal de Bohemia.
Mutu sosise la Praga cu câteva zile în urmă, fugind practic de la Londra, din cantonamentul lui Chelsea, unde Mourinho îi interzisese să plece atât de devreme la lot. Fusese urmat în Cehia şi de o amendă uriaşă din partea englezilor, deşi FRF îl sensibilizase pe Blatter, şeful FIFA, iar aceasta îi dăduse dreptate lui Adrian.
Cum spuneam, aşteptându-l pe Pancu, Mutu s-a apropiat de mine, ne-am strâns mâinile, „noroc! salut!” şi, deodată, a început să spună nişte cuvinte care mi s-au părut ciudate în contextul respectiv, dar m-am abţinut să fac vreo remarcă, timp de câteva secunde. Cuvintele îmi sunau foarte cunoscut, deşi... „Sunt cunoscute?” a început să râdă Mutu. „Păi, e editorialul tău din Pro Sport din ziua de...” Ştia şi ziua când apăruse, ştia şi tot textul pe dinafară, la virgulă. Nu era însă o stratagemă, pur şi simplu îi plăcuse sau îl intrigase, nu mai reţin. Am mers apoi împreună spre hotel, se înserase deja şi am discutat câteva minute lungi. Mutu era extrem de deschis, montat să-i batem pe cehi, mai ales că nici Chivu nu fusese lăsat să vină la lot, iar apoi se accidentase în cantonamentul Romei. La cehi lipsea „Balonul de Aur” din 2003, Nedved, retras din naţională, dar erau Galasek, Rosicki, Milan Baros sau Koller. Mutu însă nu părea deloc impresionat nici de cehi, nici de amenda primită de la Chelsea, nici de Mourinho, pe care îl provoca, râzând, în absenţă, dar evenimentele ulterioare au dovedit că şi în prezenţă, nici de Iordănescu, de nimeni şi de nimic, cum se zice. Ştia însă ce se va întâmpla cu noi, cu fotbalul nostru, care va muri (între timp s-a şi întâmplat, odihnească-se în pace!), ştia că va intra în război cu Chelsea şi nu părea înfricoşat, mai degrabă nerăbdător să revină la Londra să le spună în faţă ce crede despre ei, ştia cine şi ce scrie în presă şi care dintre ziarişti răspund la butoane, ştia că va cădea în picioare oricând şi oricum şi oriunde. Păşea agale, în treningul oficial al tricolorilor şi vorbea la fel de egal. Nu era atunci la momentul consumului de cocaină sau poate era, dar abia în câteva zile, săptămâni avea să se producă oficial anunţul englezilor şi scandalul să izbucnească.
Mutu însă era, în acea seară, la Praga, de-o luciditate şi de-o inteligenţă care m-au clătinat în nişte convingeri. Mi-a plăcut şi am crezut în el. A doua zi însă, Mutu n-a avut cu cine juca şi am pierdut. Era prea singur, prea izolat, prea ciudat în ceea ce gândea pe teren.
Abia acum, după mai bine de 15 ani, Mutu, în mod absolut paradoxal, are cu cine juca, deși el nu mai este pe teren. Echipa națională de tineret U21, calificată de el la turneul final al Euro, este undeva tot prin Europa Centrală, sau de Est dacă ținem cont de realitățile geo-politice, așa cum era naționala mare la Praga. Ce destin!
Adrian Mutu își joacă în aceste zile, la Budapesta, nu doar viitorul ca antrenor, ci și trecutul ca jucător. Pentru că un triumf al tinerilor cu care el joacă acum marea carte a pătrunderii în sferturile de finală de la vară îi va netezi drumul în față, cu siguranță, dar și felul în care vom percepe de acum înainte ceea ce gândea atunci la Praga, atunci la Londra, atunci la Florența. Nu e altă viață, e tot a lui, doar curajul de a privi înapoi fără mânie și înainte cu încredere face din cel mai bun fotbalist al României din ultimii 20 de ani un pariu iminent. Va fi antrenor la fel de mare cum a fost ca jucător. Va fi? Sau este deja? Atunci, la Praga, am avut certitudinea că va fi cel mai mare dintre toți. Acum, la Budapesta, mai are doar câteva meciuri și o poate dovedi. Are cu ce, are cu cine, are și de ce.