Anul 2023, care, iată, bate la ușă cu atât de multă putere, va fi, nu am nicio îndoială, unul al confirmărilor! Ceea ce ne dorim cu toții, ceea ce și noi, cei de la Liga Profesionistă de Fotbal, vă dorim dumneavoastră, iubitorilor de fotbal, și nu numai!
Important este ca tot ceea ce am clădit, împreună, până acum, în anii care au trecut, să aibă o continuare în Noul An. I-am spus, mai sus, “confirmare”, un termen care obligă.
Asta presupune ca succesele de până acum, ori speranțele, ori visele, să-și găsească împlinirea în 2023, demers nu foarte simplu, dar cu atât mai interesant de pus în fapte!
Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar eu îmi păstrez optimismul, așa am considerat întotdeauna, că viitorul are șanse să spună ceva, cu condiția să crezi în el. Iar eu cred că, în anul care stă să înceapă, multe se vor confirma. Calificarea României la Turneul Final al Campionatului European de fotbal din Germania, Euro 2024, intrarea echipelor românești de club în grupele cupelor europene, o prestație exemplară și pe măsura celor precedente, din Italia și San Marino, în 2019, sau Ungaria și Slovenia, în 2021, a selecționatei de tineret sub 21 de ani, antrenată acum de Emil Săndoi, iată niște deziderate cu adevărat importante, esențiale chiar pentru un alt viitor al fotbalului românesc! Nu trebuie să uităm niciun moment că stă în puterile noastre să fim mai buni.
Dar mai ales să nu uităm că avem deja o mare echipă, e vorba de campioana ultimilor cinci ani din Superliga, CFR Cluj, care și ea trebuie să (re) confirme o valoare demonstrată de atâtea ori, în “dubla” cu celebra Lazio Roma din Conference League!
“We know what we are, but know not what we may be”, spune Shakespeare în capodopera sa, Hamlet, adică, în traducere liberă, “noi știm ce suntem, dar nu știm ce putem deveni!” Sensul este unul clasic, ideea e că omul nu știe niciodată ce poate ajunge, ce îl așteaptă cu adevărat într-un viitor previzibil din ce în ce mai puțin…
CFR Cluj este însă o valoare confirmată, cum spuneam, doar traseul ei, drumurile sale europene, pe care le dorim, cu toții, cât mai lungi, care să ducă, de ce nu?, până în marea finală a competiției, doar aceste drumuri sunt, deocamdată, necunoscute. În afară de cel care duce la Roma, desigur. Și care va fi continuat și de altele, sunt sigur.
Sper să fim cu toții mai buni, mai performanți în Noul An 2023, să răspundem corect provocărilor, să realizăm tot ceea ce ne-am propus să facem!
La anul și la mulți ani! Să aveți un An Nou fericit și plin de reușite!