Nu întotdeauna 13 ani de poveÅŸti înseamnă chiar asta, 13 ani de poveÅŸti. Uneori, ÅŸapte ani se traduc doar printr-o tandră aducere aminte a ideii de „a fost odată”. A fost odată ideea lui Marian Olaianos de-a căuta timpul care părea pierdut ÅŸi de a-l recâÅŸtiga pentru voi, prieteni, ÅŸi tot ideea lui, acum doisprezece ani ÅŸi jumătate, de a nu merge singur pe acest drum printre amintirile voastre. Åži iată-mă!
Asta pentru că ÅŸi noi avem amintiri ÅŸi ne-am gândit să le adăugăm, aÅŸa încât povestea să nu rămână doar în trecut. Treisprezece ani înseamnă sute de nopÅ£i în faÅ£a monitoarelor, sute de zile printre arhive, desfăcând role de film ÅŸi împachetând vise, poate pentru un adevăr spus până la capăt.
AÅŸa s-a făcut că „Replay” a ieÅŸit din studiourile Televiziunii Române, în toate aceste nopÅ£i albe, căutându-ÅŸi paÅŸii printre cei ai lui Bodola sau Dobay, pe vechiul ONEF, strigând la Baratky sau Rudy Wetzer, ca domnii ori doamnele BucureÅŸtilor interbelici.
Apoi, cu toată plăcerea pierderii prin labirint, am coborât pe gazon să refacem, aproape pas cu pas, cei 90 de ani ai Rapidului, savurându-ne cafeaua, în baston ÅŸi cu pălărie, alături de Ionică Bogdan, refăcând secvenţă cu secvenţă visele Podului Grant, loc de întâlnire pentru tot ce nu-i efemer.
Am trecut de anii războiului ÅŸi am intrat, aproape cu inconÅŸtienţă, într-un alt război, Steaua – Dinamo, de alte dimensiuni, la altă cotă a intensităţii. Da, adevărul trebuia spus până la capăt ÅŸi aici, la „Replay”, chiar aÅŸa s-a întâmplat: a fost spus până la capăt, cu toate emoÅ£iile, cu toate marile meciuri, cu toÅ£i marii eroi, cu toate riscurile! Åži atunci, ÅŸi acolo, ÅŸi acum, povestea a mers mai departe.
Am plâns apoi la drama Craiovei, la bara lui Zoli CriÅŸan din meciul de neuitat cu Benfica, am strigat, odată cu îngerii de altădată ai campioanei unei mari iubiri, la golul lui Negrilă, cu Kaiserslautern, ori alături de Cristian Å¢opescu, la cel al lui Å¢icleanu, din meciul cu Bordeaux.
Am refăcut drumul Stelei spre Sevilla, i-am ascultat pe spanioli ÅŸocaÅ£i de înfrângerea Barcelonei ÅŸi am fost, iar ÅŸi iar, ca în fiecare zi de 7 mai, din 1986 încoace, finaliÅŸti. Învingători, desigur. Åži campioni ai Europei.
Am fost cu tricolorii la Guadalajara, în Mexic ÅŸi ne-am amestecat printre Bobby Moore, Pelé, Jairzinho sau Tostao, ca să-i ajutăm pe Dinu, Dumitru, Lucescu ori Dembrovschi. De Mops nu ne-am putut apropia, era prea seducător, prea mare, prea bun. Poate ÅŸi prea singur. Sigur prea singur...
Mondialele noastre erau, de fapt, ale lor, adică ale dumneavoastră. GeneraÅ£ia de aur, cu Hagi ÅŸi Gică Popescu sau Lupescu, plus Ilie Dumitrescu, a fost la trei: în Italia novanta, în America 1994, unde cu toÅ£ii am devenit mai iubiÅ£i decât stelele de la Hollywood, graÅ£ie ÅŸutului lui Hagi, efortului dus dincolo de limite al lui Gică Popescu, geniului lui Ilie Dumitrescu ori inteligenÅ£ei lui Dan Petrescu.
Ultima oară am fost în FranÅ£a, acum aproape 24 de ani, ultima Cupă Mondială, ultima binecuvântare a Regelui, ultimul salut al Generalului, ultima reprezentaÅ£ie a clasei, ultimul rămas-bun al lui Adrian Ilie.
La Euro, în 1984, conduÅŸi de Mircea Lucescu, lăsând acasă Italia – campioana lumii ÅŸi luându-ne acolo la trântă alături de Lung ÅŸi de Gino Iorgulescu, de Åžtefănescu ÅŸi de MiÅŸa Klein, de Cămătaru ÅŸi Marcel CoraÅŸ, cu Spania lui Santillana ori cu Germania lui Rudi Völler.
Am fost lângă Dobrin, întotdeauna. Am aprins tribunele pe „23 August”, cu Bölöni ÅŸi Balaci, am luat Gheata de Aur cu Dudu Georgescu. Am spus adevărul, tot ce-am ÅŸtiut. Cât am ÅŸtiut. Bucuriile, înfrângerile, dezastrele, triumfurile, toate au fost aici. Åži vor mai fi. Pentru că povestea e abia la început. Marii jucători, marile meciuri au încă amintiri.
„Replay” nu s-a încheiat, ci doar s-a oprit în timp, plecând de azi, de acum, în căutarea ultimelor secvenÅ£e din anii crunÅ£i ai comunismului. Un regim care, teribil paradox, a dat frig ÅŸi foamete în aceeaÅŸi măsură cu cantitatea de fotbal mare ÅŸi jucători grandioÅŸi.
Plecăm de acolo, încă o dată. 32 de ani de la RevoluÅ£ie. Un sfert de secol pierdut, furat sau câÅŸtigat? Marian Olaianos, băiete, vecine, prietene, să mergem prudent pe-această muchie de cuÅ£it. Cum spuneam, treisprezece ani înseamnă doar începutul. Povestea deja merge mai departe. În unele case, unde ne primiÅ£i, dacă ne mai primiÅ£i, i s-a spus ÅŸi i se spune „Replay”.
Bună seara, prieteni, suntem aici! Totul e aici...
