Sepsi OSK Sf. Gheorghe - Academica Clinceni, luni - 9 decembrie, ora 18.00

Două victorii (3-0 cu FC Hermannstadt, 1-0 cu Universitatea Craiova), patru remize şi trei înfrângeri este palmaresul înregistrat de covăsneni pe teren propriu în acest sezon de CASA Liga 1.

Academica a scos șapte puncte de pe teren advers, victorii cu FC Voluntari (scor 2-1), Chindia (scor 5-2) şi remiză cu FC Botoşani (scor 2-2). Elevii lui Ilie Poenaru au marcat în șapte meciuri jucate afară, dar au şi încasat cel puţin un gol în fiecare dintre cele nouă deplasări.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă doar în turul sezonului regular curent, când au încheiat la egalitate, scor 1-1, marcatori Eugeniu Cebotariu, respectiv Goran Karanovic.

- Au mai fost adversare în Liga a 2-a, în ediţia 2016/2017, ambele jocuri de atunci fiind câştigate de către covăsneni, 3-0 acasă şi 2-1 în deplasare.

Mediile de vârstă: Sepsi OSK - 25 ani şi 8 luni; Academica - 24 ani şi 10 luni.

Duelul antrenorilor

Leo Grozavu s-a remarcat la FC Botoşani (debut în Liga 1: 21.02.2014, Săgeata – FC Botoşani 1-0), unde a format o echipă competitivă, care a reuşit o performanţă remarcabilă, calificarea în cupele europene. În total, a strâns 118 meciuri pe prima scenă (FC Botoşani 2013/14, 2014/15, 2015/16, 2016/17; ACS Poli 2017/18), dintre care 39 victorii - 33 remize - 46 înfrângeri.

Ilie Poenaru se află la conducerea tehnică a ilfovenilor încă din ianuarie 2018, el fiind în prezent al doilea cel mai longeviv antrenor activ, capitol la care este depăşit doar de Gheorghe Hagi. Pentru acesta, meciul cu Universitatea Craiova din prima etapă a fost întâiul ca principal în CASA Liga 1.