La turneul final al Campionatului European de tineret rezervat selecționatelor sub 21 de ani, România a debutat cu dreptul, învingând Croația cu 4-1 (2-1) în primul meci al grupei din care mai fac parte echipele Franței și Angliei.
În meciul disputat în San Marino, tinerii tricolori au deschis scorul în minutul 11 prin Pușcaș, care a transformat o lovitură de la 11 metri, obținută tot de el și acordată cu ajutorul sistemului VAR. Apoi, doar trei minute mai târziu, Ianis Hagi a înscris cu un șut plasat după o fază construită de același George Pușcaș.
Croații au redus din diferența marcând în minutul 18 prin Vlasic, iar la pauză s-a intrat cu acest rezultat.
În repriza secundă elevii lui Mirel Rădoi au înscris din nou, prin Teodor Baluță, în minutul 66, după o serie de driblinguri, apoi au închis tabela prin Adrian Petre, care a fructificat o centrare a lui Cristi Manea, în minutul 90+4, iarăși după consultarea sistemului de arbitraj video (VAR).
Selecționata sub 21 de ani a României a jucat in următoarea alcătuire:
Radu - Manea, Nedelcearu, Pașcanu, Florin Ștefan-Cicâldău, T.Băluță - Denis Man (84’Darius Olaru), Ianis Hagi, Andrei Ivan (‘73 Florinel Coman) - George Pușcaș (89 Adrian Petre). De menționat ca nu mai puțin de opt tricolori sunt de la echipe din Liga 1.
Liga Profesionistă de Fotbal îi felicită pe tinerii tricolori și le urează succes în meciurile următoare, cu Anglia și Franța!