Politehnica Iaşi - Chindia Târgovişte, vineri - 23 august, ora 18.00
Cu patru victorii şi două remize în primele șase meciuri, moldovenii se află la cel mai bun start de sezon din istoria acestora pe prima scenă. Mai mult, gruparea antrenată de Mihai Teja a încasat doar două goluri, cele mai puţine dintre toate competitoarele.
Chindia are un moral bun dat de faptul că runda precedentă a reuşit prima victorie în CASA Liga 1, 3-2 cu Dinamo, succes în care cel mai bun jucător de pe teren a fost simbolul actualei grupări târgoviştene, Cristian Cherchez, care şi-a trecut în cont un gol şi o pasă decisivă.
- 13 goluri a primit formaţia dâmboviţeană în ediţia curentă, dintre care 9 în repriza secundă.
- 4 dintre cele 8 goluri izbutite de moldoveni au fost reuşite din faze fixe, 3 dintre acestea fiind marcate cu capul.
- Cu o medie de aproape 5.400 spectatori/meci, Poli Iaşi împarte locul secund în clasamentul spectatorilor chiar cu Chindia Târgovişte.
- Dâmboviţenii au fost sancţionaţi cu 21 de cartonase galbene, cele mai multe dintre toate competitoarele.

Cele două echipe se vor duela în premieră pe prima scenă.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Poli Iaşi - 25 ani şi 8 luni; Chindia Târgovişte - 26 ani şi 3 luni.

- Poli Iaşi a folosit 21 de jucători, dintre care 10 au contribuit cu cel puţin un gol şi/sau o pasă decisivă la reuşitele moldovenilor;
- Chindia s-a bazat pe 20 de fotbalişti, dintre care numai doi străini, cei mai puţini dintre toate competitoarele.
- Cu două goluri reuşite în acest sezon pentru studenţii ieşeni, Ovidiu Horşia este cel mai tânăr marcator din ediţia 2019/2020.
- Cosmin Frăsinescu (Poli Iaşi) şi Mihai Leca (Chindia) au înscris în runda precedentă şi au format cuplul de fundaşi centrali în echipa etapei.

Duelul antrenorilor
CSM Poli Iaşi este a cincea echipă pe care Mihai Teja o antrenează în principala competiţie internă (U Cluj 2013/14, 2014/15; Dinamo 2014/15; Gaz Metan 2018/19; FCSB 2018/19; CSM Poli Iaşi 2019/20), palmaresul său cuprinzând 74 de jocuri, 35 încheiate cu victorii, 19 la egalitate şi 20 cu înfrângeri.
Cea mai bună clasare în Liga 1: locul 2 cu FCSB în ediția 2018/2019, când a reuşit cu bucureştenii cel mai bun parcurs realizat de o echipă în play-off (23 de puncte, golaveraj +12).

Fostul mare atacant al României a revenit pe bancă în Liga 1 după nouă ani, ultima echipă condusă pe prima scenă fiind Sportul Studenţesc în sezonul 2010/2011. Pe lângă bucureşteni, acesta a mai antrenat FC Vaslui (2008/2009) şi FC Braşov (2009/2010). În total, palmaresul său cuprinde 66 de jocuri, 23 victorii, 16 remize şi 27 de înfrângeri.