Viitorul Constanța s-a impus la Iași şi a ajuns la 17 puncte cumulate în anul calendaristic 2018, dintre care șapte doar în play-off. La acest capitol statistic, dobrogenii sunt depăşiţi doar de FCSB (18 puncte în acest an, 10 în play-off). 
De remarcat este că trupa de la malul Mării Negre a renunţat pe durata sezonului la fotbaliști cu experiență, locul acestora fiind luat de tot mai mulţi jucători din Academie.
Astfel, în ultima rundă, media de vârstă a celor 14 care au evoluat a fost de doar 21 de ani şi o lună, ceea ce reprezintă un record pentru ediţia curentă.
Iată care au fost mediile de vârstă înregistrate în runda a 4-a play off/out de celelalte 13 competitoare:
1. Viitorul - 21 ani şi o lună.
2. Sepsi OSK Sf. Gheorghe - 26 ani şi două luni.
3. CS Universitatea Craiova - 26 ani şi 5 luni.
4. Astra - 26 an şi 11 luni.
5. FC Voluntari – 27 ani şi două luni.
6. FC Botoşani – 27 ani şi 3 luni.
7. Dinamo - 27 ani şi 4 luni.
8-9. FCSB, Gaz Metan - 27 ani şi 6 luni.
10-11. CFR Cluj, Juventus - 27 ani şi 7 luni.
12. CSM Poli Iaşi - 27 ani şi 10 luni.
13. Concordia - 28 ani şi 3 luni.
14. ACS Poli Timişoara - 28 ani şi 6 luni.
NOTĂ: Au fost luaţi în calcul doar fotbaliştii care au intrat pe teren.