FC Hermannstadt - Universitatea Craiova, duminică - 4 august, ora 18.00

Trei victorii, două remize şi cinci înfrângeri este palmaresul sibienilor pe teren propriu în acest an calendaristic. De partea cealaltă, craiovenii s-au impus în 2019 de patru ori în deplasare, un joc l-au încheiat la egalitate, dar au şi pierdut patru partide.

Cele două echipe s-au mai întâlnit pe prima scenă doar în sezonul regulat precedent, atunci când oltenii au câştigat patru dintre cele șase puncte puse în joc.

- Întâia confruntare a avut loc pe 6 noiembrie 2018, U Craiova - FC Hermannstadt 1-1, goluri înscrise de Elvir Koljic, respectiv Miluţă Blănaru.

- Cel de-al doilea joc s-a disputat pe 16 februarie 2019, la Piteşti, FC Hermannstadt - U Craiova 0-1, marcator Nuno Rocha.

 

Cele două au mai fost adversare în finala Cupei României 2017/2018, când alb-albaştrii s-au impus cu 2-0 (Gustavo, Mitriţă) şi au dus întâiul trofeu în Bănie după o pauză de 25 de ani.

 

Mediile de vârstă ale celor două loturi: FC Hermannstadt - 27 ani şi o lună, a doua cea mai mare din campionat; U Craiova - 24 ani şi 3 luni.

- 23 de jucători a folosit FC Hermannstadt în primele trei etape, cei mai mulţi dintre toate competitoarele. Alexandru Maţel este singurul integralist din lotul sibienilor.

- Oltenii s-au bazat pe 18 fotbalişti, dintre care cinci eligibili U 21. Născut în decembrie 2002, Ştefan Baiaram este cel mai tânăr jucător cu minute în acest start de sezon.

Duelul antrenorilor

Constantin Enache a debutat ca antrenor principal în Liga 1 pe banca grupării pentru care evoluase cel mai mult ca fotbalist, Ceahlăul Piatra Neamţ (debut: 24 iulie 2011, Ceahlăul - Pandurii 1-1). A revenit în principala întrecere internă în vara lui 2017, la FC Botoşani, unde a impus un joc ofensiv de foarte bună calitate. În toamna lui 2018 a trecut la Astra, pe care a calificat-o în play-off, fiind desemnat antrenorul sezonului regulart 2018/2019.

Palmares în Liga 1: 144 de jocuri - 46 victorii - 38 remize - 60 înfrângeri.

Instalat pe final de sezon 2018/2019, Corneliu Papură continuă pe banca oltenilor şi în ediţia curentă (palmares în Liga 1: 8 jocuri - 5 victorii - 3 înfrângeri). El este un nume important din istoria „Ştiinţei" de după Revoluţie, în tricoul căreia a câştigat Cupa României în 1992/1993.

Constantin Enache vs Corneliu Papură: un joc - o victorie Papură;

2018/2019, Astra - U Craiova 0-1 (meciul de debut în Liga 1 pentru Corneliu Papură).