PLAY-OFF: FCSB - Universitatea Craiova, duminică - 8 martie, ora 20.30

Derby-ul etapei se va juca pe Arena Naţională, între FCSB şi Universitatea Craiova, două echipe care au ca obiectiv declarat câştigarea campionatului.

Statistici FCSB
- O singură victorie a reuşit pe prima scenă în acest an calendaristic, 2-1 cu FC Voluntari (6 februarie), în rest are trei remize şi două partide pierdute.
- A marcat în 10 dintre cele 13 meciuri din campionatul curent considerate pe teren propriu, în cinci dintre acestea reuşind cel puţin două goluri.
- 22 dintre cele 39 de goluri marcate au fost reuşite în prima repriză.
- A strâns 10 meciuri fără gol încasat, însă doar unul dintre acestea s-a disputat în 2020 (10 februarie, FCSB - Academica 0-0).
- 14 jucători autohtoni a trimis pe teren Bogdan Vintilă în meciul de runda precedentă (2-2 cu FC Botoşani), fiind pentru prima dată din 27 iulie 2007 (FCSB - Ceahlăul 2-1) până în prezent când roş-albaştrii nu au utilizat fotbalişti străini. Dintre aceştia, șase au fost eligibili U 21, o cifră atinsă pentru a doua oară de FCSB în ediţia curentă (recordul sezonului).
- 7000 spectatori/meci este media înregistrată până acum de FCSB pe teren propriu, cu 500 de spectatori mai mare faţă de cea consemnată după 13 meciuri acasă în ediţia precedentă.

Statistici U Craiova
- Patru victorii a reuşit în campionat gruparea din Bănie în 2020, singurul insucces fiind cu CFR Cluj, 2-0 pentru ardeleni (acasă, 23 februarie).
- 15 dintre cele 43 de goluri marcate au fost reuşite din faze fixe, locul 1 la acest capitol, la egalitate cu Gaz Metan şi CFR Cluj. De asemenea, oltenii s-au remarcat şi cu reuşitele din afara careului mare - 11, dar şi cu golurile înscrise cu capul - 11, în ambele topuri împărţind prima poziţie cu CFR.
- A primit cel puţin un gol în 22 dintre cele 27 de meciuri jucate în sezonul actual, printre care şi ultimele 10 runde;
- Nouă dintre cele 29 de goluri încasate au avut la bază o fază fixă.
- Este singura echipă fără cartonaş roşu primit, capitol unde FCSB a cumulat 6 eliminări.

De la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă în 2014, cele două echipe s-au mai întâlnit de 18 ori în principala competiţie internă, de 15 ori a câştigat FCSB, oltenii s-au impus într-un joc, iar alte două partide s-au terminat la egalitate.
- Primul meci a avut loc pe 2 august 2014, FCSB - CS U Craiova 3-1, marcatori Adi Popa, Lucian Sânmărtean, Fernando Varela, respectiv Andrei Ivan.
- Singurul duel fără gol s-a consemnat pe 1 martie 2015, pe terenul craiovenilor.
- Cea mai mare diferenţă de scor: 13 mai 2017, FCSB - Universitatea Craiova 3-0 şi 29 octombrie 2017, Universitatea Craiova - FCSB 2-5, cel din urmă fiind şi jocul cu cele mai multe goluri marcate.
- Unicul succes din contul alb-albaştrilor: 21 octombrie 2018, Universitatea Craiova - FCSB 2-1, goluri înscrise de Koljic, Fedele / Kelic - autogol.
- Cea mai recentă întâlnire directă: 22 decembrie 2019, FCSB - Universitatea Craiova 2-0 (Dennis Man, Florinel Coman).

Mediile de vârstă
FCSB - 25 ani şi 9 luni.
Universitatea Craiova - 25 ani şi 10 luni.

Partida ar putea însemna şi un duel între Florinel Coman şi Valentin Mihăilă pentru un loc pe lista selecţionerului Mirel Rădoi. Jucătorul roş-albaştrilor a strâns în acest sezon 11 reuşite în porţile adverse şi șapte pase decisive (1 gol în 2020), fiind principalul om de gol din lotul lui Bogdan Vintilă. De partea cealaltă, craioveanul şi-a trecut în cont cinci goluri şi trei pase decisive (două goluri, o pasă decisivă în 2020).

Duelul antrenorilor
Bogdan Argeş Vintilă a debutat ca principal în Liga 1 pe 16 septembrie 2013, în Viitorul - FC Botoşani 0-0. Pe lângă gruparea constănţeană, acesta a mai antrenat-o pe FC Voluntari în șase meciuri din sezonul 2015/2016. A strâns 62 de jocuri în principala competiţie internă, 24 victorii, 18 remize şi 20 înfrângeri.
În această iarnă, Corneliu Papură s-a întors pe banca oltenilor, înlocuindu-l pe Victor Piţurcă. El este un nume important din istoria „Ştiinţei" de după Revoluţie, în tricoul căreia a câştigat Cupa României în ediția 1992/1993.
- Palmares Corneliu Papură în Liga 1: 18 jocuri - 11 victorii - o remiză - 6 înfrângeri.

- Ca jucători, cei doi au fost colegi la FC Naţional în sezoanele  2000/2001 şi 2001/2002, fiind antrenaţi de Cosmin Olăroiu.