Liga Profesionistă de Fotbal a luat act cu neplăcută surprindere de ultimele declarații făcute de președintele FRF, Răzvan Burleanu, pe tema implementării sistemului de arbitraj video (VAR). 

Rămânând consecventă cu propriile principii, deja anunțate în acest caz, LPF va face toate eforturile pentru ca, începând din play-off, să testeze sistemul VAR, măcar la unul dintre cele trei meciuri din această fază a competiției. Și noi ne dorim ca toate meciurile să beneficieze de acest sistem, dar până implementarea lui generală în Liga 1 Betano, considerăm că nu putem abandona ideea testării acestuia în următoarea etapă a întrecerii. Dorim implementarea lui la toate meciurile din Liga 1 Betano începând cu sezonul 2018/2019. 

Ne surprinde reticența președintelui FRF și partizanatul domniei sale față de actualul mod de arbitraj. Lumea fotbalului evoluează și domnul Burleanu ar fi trebuit să fie primul care să încurajeze schimbarea și nu să iasă în spațiul public cu afirmații care pot zdruncina încrederea cluburilor în acest sistem. 

E adevărat, și noi credem că toate meciurile trebuie să beneficieze de sistemul VAR, dar până la implementarea lui totală e absolut necesară probarea acestuia în perioada imediat următoare măcar într-un singur meci din play-off, pentru a obișnui oamenii implicați în realizarea acestuia (arbitri suplimentari, operatori, televiziuni) cu tot ceea ce înseamnă această schimbare.

Sigur că sunt posibile erori umane și în sistemul VAR, dar ele vor fi cu siguranță mai puține, iar spiritul competiției va fi mult mai mult respectat astfel. 

Credem că ar trebui transmis un mesaj de încredere în noua tehnologie și nu evidențiat un partizanat în ceea ce se întâmplă azi în arbitrajul românesc.