Academica Clinceni - CFR Cluj, sâmbătă - 20 iulie, ora 21
Ilfovenii au pierdut doar două meciuri pe teren propriu în sezonul trecut (Liga a 2-a), în rest au 15 victorii şi două remize.
De partea cealaltă, clujenii au avut în ediţia anterioară de Liga 1 un parcurs excelent în deplasare, palmaresul acestora cuprinzând 13 succese, trei rezultate de egalitate şi numai două înfrângeri.

Cele două echipe se vor duela în premieră pe prima scenă. 
Clinceniul a lăsat o impresie pozitivă în runda de debut, când doar golul lui Vasile Constantin din prelungiri a făcut ca ilfovenii să se întoarcă din Craiova fără punct. Printre remarcaţi s-au numărat mijlocaşii Bogdan Florin Barbu şi Adrian Şut, doi fotbalişti importanţi şi în stagiunea trecută, când au marcat împreună de 15 ori. Aceştia au contribuit decisiv şi la prima reuşită din istoria gazdelor în CASA Liga 1 (Barbu - pasă decisivă, Şut - gol).
De partea cealaltă, unul dintre jucătorii în care clujenii îşi pun mari speranţe în ediţia curentă este Valentin Costache, cel care a bifat în runda precedentă a 50-a prezenţă în principala competiţie internă (5 goluri, 3 pase decisive).
48 % a fost posesia echipei din Cluj în partida cu CSM Poli Iaşi din etapa care a deschis ediţia de campionat 2019/2020, meci în care a avut 12 cornere.
4 şuturi pe poartă a expediat Academica în duelul cu U Craiova, joc în care a avut o posesie de 43 %.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Academica Clinceni - 25 ani; CFR Cluj - 28 ani şi 3 luni, cea mai mare din campionat.

Duelul antrenorilor
Ilie Poenaru se află la conducerea tehnică a ilfovenilor încă din ianuarie 2018, el fiind în prezent al doilea cel mai longeviv antrenor activ, capitol la care este depăşit doar de Gheorghe Hagi. Pentru acesta, meciul cu Universitatea Craiova din prima etapă a fost întâiul ca principal în cea mai importantă întrecere fotbalistică din România.
Actualul tehnician al ardelenilor a debutat ca antrenor în Liga 1 pe 12 martie 2004, în Rapid Bucureşti - FC Oradea 2-1. Pe lângă gruparea giuleşteană (2003/2004), le-a mai condus pe Sportul (2004/2005, 2005/2006), Unirea Urziceni (2006/2007, 2007/2008, 2008/2009, 2009/2010) şi CFR Cluj (2017/2018, 2018/2019 - două titluri, 2019/2020). Petrescu a mai câştigat campionatul şi cu ialomiţenii în sezonul 2008/2009, când a avut şi un parcurs remarcabil în grupele UCL, 8 puncte.
Palmares Dan Petrescu în Liga 1: 206 jocuri - 104 victorii - 60 remize - 42 înfrângeri.
În ediția 2017/2018 a fost desemnat antrenorul campionatului.