Nu a mai câștigat un meci în campionat de peste două luni și jumătate. Mai exact din 2 august, de la ziua lui Cornel Dinu, 3-1 cu Academica Clinceni pe bătrânul stadion din Ștefan cel Mare. 

În afara golgeterului Deian Sorescu, cu cinci goluri marcate în două etape, Dinamo nu a impresionat deloc în Liga 1. Un singur nume dinamovist a atras atenția în această toamnă în care se caută salvarea clubului și drumul spre fotbalul așteptat de suporterii plătitori din toată țara. Este vorba de puștiul Costin Ionuț Amzar, un stângaci interesant, cu șapte meciuri pentru Dinamo în acest sezon competițional, șase în campionat și unul în Cupa României

Amzăr de la marginea Capitalei

Tânărul jucător dinamovist a împlinit 18 ani la începutul sezonului, pe 11 iulie. Născut la marginea Bucureștiului, unde se termină sectorul 5, Amzăr provine dintr-o familie modestă. Îl cheamă, de fapt, Amzăr, așa cum este trecut în buletin, la fel cum Costel Orac era trecut Oracă în actele de identitate. Sau, un alt exemplu, Ioan Andone, Andonie în acte. 
Despre primii pași în fotbal, emoțiile debutului la prima echipă a lui Dinamo, dar și despre idolul său de la Bayern Munchen, Alphonso Davies, canadianul născut în Ghana, vorbește Costin Ionuț Amzăr pentru Buletinul informativ al Ligii Profesioniste de Fotbal. "Am început fotbalul în Regie, la Sportului Studențesc, iar la 10 ani am făcut pasul la Dim Soft, actualul Regal Sport Club. Am jucat dintotdeuna numai bandă stânga, cum se spune, fie fundaș, fie mijlocaș. Nu am fugit de pregătirea fizică, alergam până mă prindeam din urmă, să mai și glumim puțin! Mi-aduc aminte de iarna anului 2017, când am fost transferat la Dinamo, la grupa 2003, antrenată de Lucian Mezei. Nu aveam nici buletin, abia trecusem pe terenurile de dimensiuni normale. Nu a fost deloc ușor, terenul era mare, tricoul cu era și mai mare pe mine. Am muncit mult la academia noastră, pe sinteticul ăla din capătul Pantelimonului, la Granitul, unde abia se mai văd granulele, dar nu am renunțat niciodată pentru a-mi îndeplini visul de a juca la prima echipă", povestește Amzăr. Emoțiile din glasul dinamovistului, aflat la primul interviu din carieră, nu pot fi transmise în paginile acestui , însă bucuria puștiului Costin Ionuț de a vorbi despre fotbalistul Amzăr este, cu adevărat, impresionantă. 

Debutat de Bonetti

Costin Ionuţ Amzăr a evoluat anul trecut pentru echipa secundă a clubului din Ștefan cel Mare, în Liga 3, iar în acest sezon a adunat 333 de minute în șase meciuri de campionat pentru Dinamo. A debutat pentru prima echipă sub conducerea tehnică a italianului Dario Bonetti în urmă cu două luni, pe 16 august, în partida cu CS Mioveni, 0-1. "Domnul Bonetti m-a anunțat că voi fi titular cu o săptămână înaintea meciului cu cei de la Mioveni. Am crezut că glumește cu mine, eu nici măcar nu debutasem câteva minute la prima echipă. Un antrenament, două, la Săftica, tot nu credeam că voi debuta! Emoțiile au început din clipa în care am văzut sunt titular în toate schemele încercate la Săftica. Dacă nu ai emoții la acest nivel, nu ai cum să simți ce înseamnă debutul la Dinamo! M-am descurcat în primul meci, apoi am fost din nou titular, au venit și convocările la lotul național sub 19 ani", explică Amzăr.

Bara din prelungirile cu UTA

La Dinamo s-a schimbat antrenorul, în locul lui Dario Bonetti a venit cel mai experimentat tehnician din campionatul intern, Mircea Rednic. Puștiul dinamovist a continuat să joace pentru prima echipă și sub comanda noului antrenor. CU UTA l-a schimbat pe Gabriel Torje în minutul 84, iar în al treilea minut al prelungirilor, la 2-1 pentru Dinamo, a trimis mingea în bară! Două minute mai târziu, la ultima fază, UTA avea să egaleze în inferioritate numerică, scor 2-2, într-un joc interzis cardiacilor. "Nu am dormit deloc după meci, închideam ochii și vedeam cum mingea intră în poartă și fug spre PCH, să mă bucur cu suporterii pe gardul peluzei. Ce ghinion am avut, am condus cu 2-0! Important este să învățăm din greșeli și să începem să urcăm în clasament. Avem nevoie de o victorie, sper să ne revenim în următoarea etapă. Suporterii noștri merită o victorie frumoasă în derby-ul cu Rapid, merită o echipă puternică aici, în Ștefan cel Mare", adaugă Costin Ionuț. 

De la Ștefănești la Săftica

"Idolul meu? Mi-a plăcut Marcelo, dar acum sunt fascinat de Alphonso Davies, de la Bayern Munchen. Și el a plecat de jos, din Ghana... Poate fotbalul european va zâmbi și pentru mine într-o zi. Poate Bundesliga, poate alt campionat, să dea Dumnezeu să fiu sănătos!", spune stângaciul roș-albilor.
Povestea lui Amzăr a început unde se termină sectorul 5 al Bucureștiului și continuă acum în Ștefănești, la câțiva kilometri de Capitală. "Stau cu părinții și cu fratele meu la casă, în Ștefănești. Strâng bani din salariu să-mi cumpăr o mașină, să ajung și eu cum trebuie la Săftica, să nu mai depind de colegi să mă ia din mers", încheie puștiul dinamovist.

dinamo 2